Semaforizarea din intersecţia de la Casa de Cultură Piatra-Neamţ va fi pornită joi (13 februarie)
- De fapt, ce sunt drogurile?
Înainte de a prezenta care sunt principalele droguri utilizate astăzi, voi încerca să definesc unii termeni ce caracterizează fenomenul şi care vor fi folosiţi mai des în materialele ce vor urma.
Drog: literatura de specialitate defineşte „drogul” din mai multe puncte de vedere, definiţii acceptate în unanimitate, completându-se una pe alta.
În literatura medicală, prin drog se înţelege un produs medicamentos – natural, de semisinteză sau de sinteză chimică. Medicamentul în general, mai este cunoscut şi sub denumirea de „drog”. Termenul provine de la fragmente de o anumită dimensiune din plante medicinale, uscate, folosite pentru prepararea infuziilor, decocturilor, maceratelor, extractelor uscate şi moi, tincturilor etc. Prin termenul de „drog” se înţelege şi un medicament brut, neprelucrat, materie primă pentru fabricarea medicamentelor.
Tot în literatura medicală, prin „drog” înţelegem o substanţă puternic activă, capabilă să modifice starea conştienţei. Deosebim în acest context, droguri dure – care induc starea de dependenţă şi droguri uşoare, care au efecte minore asupra organismului.
În sensul temei abordate, prin „drog” înţelegem orice substanţă care poate produce o stare de dispoziţie fizică şi/sau psihică şi care poate genera o toxicomanie, indiferent de tipul substanţei în cauză (excitantă, deprimantă sau halucinogenă).
Tot în acest context, „drogul” este o substanţă a cărei folosinţă se transformă în obicei şi care afectează direct creierul şi sistemul nervos, schimbă dispoziţia, percepţia şi/sau starea de conştienţă.
„Drogul” mai este definit ca orice substanţă care, introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepţia, umoarea, comportamentul ori funcţiile sale cognitive sau motrice.
Termenul de „drog” se recomandă a fi înlocuit cu termenul „substanţă psihoactivă”. Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii precizează substanţele sau clasele de substanţe psihoactive a căror administrare poate produce tulburări mintale şi tulburări de comportament şi, bineînţeles, stare de dependenţă: alcoolul, opiaceele, derivatele canabisului, sedativele, hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenţii volatili, alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase, utilizate în asociere.
„Drogul” este prin excelenţă o substanţă toxică, solidă, lichidă sau gazoasă, care, introdusă în organism, este capabilă să pătrundă în Sistemul Nervos Central şi să-l influenţeze în sens excitant, deprimant sau psihodisleptic (halucinogen), modificând imaginea asupra propriei persoane şi asupra realităţii înconjurătoare, ducând la obişnuinţă şi dependenţă fizică şi/sau psihică.
La ora actuală nu există o definiţie clară a drogurilor, cuvântul „drog” fiind asociat frecvent cu noţiunea de „ilegal”.
Stupefiante: substanţe (de cele mai multe ori substanţe medicamentoase) care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică şi care, utilizate repetat, duc la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde. Se mai numesc substanţe „narcotice”.
Stupefiantele sau narcoticele sunt substanţe şi produse naturale, sintetice sau semisintetice care, consumate excesiv în afara unor indicaţii medicale, duc la dependenţă. Din punct de vedere farmacologic, se suprapun cu opiaceele.
Halucinogenele: substanţe naturale sau de sinteză care deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează, afectând şi percepţia vizuală, generând dificultăţi în a distinge realul de imaginar. Halucinogenele produc halucinaţii: se percep sunete şi imagini care nu există în realitate.
Halucinaţiile sunt fenomene psihice ce constau în perceperea de obiecte şi fenomene lipsite de orice suport real, subiectul fiind convins că există suporturi. Ingerarea anumitor droguri provoacă halucinaţii, consumatorul rămânând conştient de caracterul ireal al percepţiilor.
Activitatea de drogare: întrebuinţarea greşită sau exagerată a unui medicament sau drog, până la punctul în care devine indispensabil, sau devine principalul aspect asupra căruia se concentrează viaţa cuiva (devine dependent).
A se droga înseamnă a administra sau a lua droguri sau stupefiante, termenul căpătând o semnificaţie nouă, exprimând consumarea de substanţe toxice sau stupefiante în cantităţi excesive.
Consumul nejustificat de stupefiante, droguri şi alte substanţe toxice, duce inevitabil la instalarea toxicomaniei, numită şi farmacodependenţă.
Toxicomania sau Farmacodependenţa: (termenul de „Toxicomanie” provine de la cuvântul grecesc „toxicon” care înseamnă otravă şi „mania” care înseamnă nebunie) este starea de intoxicaţie, periodică sau cronică, determinată de consumarea repetată a unui drog, stupefiant sau toxic, natural sau sintetic. Toxicomania este o stare de intoxicaţie voluntară, care duce la pierderea libertăţii individului de a se abţine de la folosirea drogului. Toxicomanul este persoana care consumă în mod regulat droguri, pentru a obţine o „stare” de o anumită intensitate. Toxicomanii aparţin în general, unor categorii de bolnavi psihici: nevropaţi, psihopaţi, psihotici.
Dependenţa de droguri (farmacodependenţa, toxicomania) reprezintă comportamentul care conduce la utilizarea obligatorie a drogului, caracterizată prin necesitatea stringentă de a consuma drogul, asigurartea furnizării şi dorinţa de a reîncepe consumul. Această stare presupune trei componente distincte şi independente: * dependenţă psihică – caracterizată printr-o dorinţă imperioasă şi irezistibilă de a continua consumul drogului pentru înlăturarea disconfortului psihic instalat; * dependenţă fizică – o stare patologică a organismului consumatorului cauzată de administrarea repetată a drogului, care se evidenţiază numai la întreruperea administrării sau la reducerea drastică a dozelor, prin apariţia „sindromului de abstinenţă” sau „de retragere” sau „sevraj”; * toleranţa – care se traduce printr-o rezistenţă sporită a organismului la efectele drogului, fapt ce necesită utilizarea unor doze din ce în ce mai mari pentru a obţine efectele observate la doza iniţială.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte „dependenţa” sau „farmacodependenţa” ca o stare psihică şi/sau fizică, caracterizată prin modificări de comportament şi alte reacţii, incluzând nevoia de a lua substanţa (drogul, stupefiantul sau toxicul) continuu sau periodic, pentru a resimţi efecte psihice sau a evita suferinţele privaţiunii.
Toxicomania sau farmacodependenţa constă într-un ansamblu de fenomene de factură comportamentală, cognitive şi fiziologice, de intensitate variabilă, în care utilizarea uneia sau mai multor substanţe psihoactive devine prioritatea principală.
Caracteristicile toxicomaniei sunt:
- dorinţa de neînvins sau necesitatea de a continua consumarea drogului şi de a-l procura prin orice mijloace;
- tendinţa de a mări progresiv dozele;
- dependenţa de ordin psihic şi în general, dependenţă fizică faţă de efectele drogului, cu apariţia sindromului de abstinenţă (sevraj) la suprimarea lui;
- efecte nocive (toxice) asupra individului, familiei, societăţii.
Toleranţa: constă într-o sensibilitate redusă sau absentă la unele acţiuni ale unui medicament, drog sau toxic.
Toleranţa constă într-o reducere a sensibilităţii faţă de o substanţă, după administrarea repetată a acesteia, care face să fie necesare doze mai ridicate pentru a obţine acelaşi efect precum cel obţinut anterior cu o doză mai redusă; creşterea dozei poate fi cerută de schimbările petrecute în metabolismul substanţei ori printr-o adaptare celulară, fiziologică sau comportamentală a efectelor sale.
Toleranţa poate fi înnăscută (congenitală) sau dobândită.
Toleranţa dobândită poate fi acută (tahifilaxie) şi cronică (obişnuinţă).
Obişnuinţa: sau toleranţa dobândită cronică: apare în cursul vieţii şi constă în dispariţia treptată a efectelor unei substanţe asupra organismului uman ce este administrată repetat pe o anumită perioadă de timp, încât pentru a se obţine acelaşi efect se impune o creştere progresivă a dozei. Deci, obişnuinţa constă în:
- diminuarea treptată a unor efecte ale medicamentelor (drogurilor, toxicilor), în urma administrării repetate a acestora;
- obţinerea aceluiaşi efect cu doze mărite de medicament (drog, toxic).
Mitridatismul – este o formă de obişnuinţă şi reprezintă capacitatea unui organism de a suporta, fără simptome deosebite, doze toxice dintr-o substanţă, ca urmare a administrării de cantităţi crescânde progresiv. (exemple: fumătorii prezintă mitridatism la nicotină, bolnavii cu sindrom Parkinson – mitridatism la atropină etc.
Dependenţa psihică: este o stare psihică ce constă în modificări de comportament însoţite de o stare mentală particulară, cu necesitatea psihică imperioasă de administrare continuă sau periodică a drogului (medicament, toxic), procurat prin orice mijloc, pentru a obţine o senzaţie de bine (euforie) sau pentru înlăturarea disconfortului psihic, cu toate că indivizii ştiu că le dăunează sănătăţii, situaţiei familiale, situaţiei sociale şi se expun la riscuri pentru procurare.
Dependenţa psihică se întâlneşte în toate cazurile de dependenţă, cu anumite particularităţi pentru fiecare drog în parte. Dependenţa psihică poate fi însoţită sau nu de dependenţă fizică şi de toleranţă.
Dependenţa fizică: este numită şi „adicţie” se manifestă la reducerea dozelor sau la întreruperea administrării, prin apariţia a o serie de tulburări fizice, organice, care îmbracă aspectul sindromului de sevraj , greu de suportat de organism, fapt ce determină subiectul să recurgă la o nouă administrare de drog; manifestarea sindromului de sevraj diferă în funcţie de drog, atât în ceea ce priveşte natura simptomelor cât şi intensitatea lor.
Sindromul de abstinenţă sau sindromul de retragere sau starea de sevraj se manifestă prin simptome caracteristice psihice, vegetative şi somatice, opuse acţiunilor farmacodinamice ale substanţei (drog, medicament, toxic). Apariţia sindromului de abstinenţă obligă pe consumator să continue administrarea substanţei pentru a evita tulburările şi simptomele neplăcute şi uneori de o gravitate extremă.
Sindromul de abstinenţă poate accentua comportamentul deviant ce constă în căutarea acelor substanţe ce evită sau uşurează efectele sevrajului, substanţe ce vor produce schimbări psihologice suficient de grave pentru a necesita un tratament.
Îmi propun ca la fiecare început de material să explic o serie de cuvinte specifice fenomenului drogului.
”CUNOAȘTEREA NE FACE LIBERI ȘI SĂNĂTOȘI”
prof. Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog