ISSN 2457 - 3973

Dispreț total al ministrului Sănătății față de autorități și presa locală, în vizita ”inopinată” de la Piatra-Neamț

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost prezent, joi, la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, într-o vizită atât de inopinată, încât reprezentanții a 3 televiziuni centrale îl așteptau deja cu camerele pornite în curtea unității sanitare. Iar unul dintre colegii de breaslă prezent la Piatra-Neamț este corespondent într-un județ vecin, semn că domnul ministru și-a așezat dinainte apele. Doar cu televiziune centrale.

Putem înțelege că Nelu Tătaru, plecat din marele Huși la Ministerul Sănătății, a uitat de umila presă locală. Care presă ar fi putut pune întrebări incomode dar necesare. Cum ar fi:

1. De ce nu este dat avizul de funcționare al aparatului de recoltat plasmă de la pacienții vindecați de Covid-19, aparat primit ca donație?

2. Cine din Ministerul Sănătății se face vinovat și ce măsuri s-au luat?

3. De ce în alte județe s-au acordat avizele pe loc iar la Neamț situația trenează, timp în care pacienții suferă?

4. Și totuși, când va catadicsi Ministerul Sănătății să dea avizele și aparatul să fie pus în funcțiune?

Pe surse am aflat că ministrul Sănătății a intrat puțin pe la Triaj, apoi pe la UPU, a vorbit cu cadrele medicale și a apreciat direcția pe care merge spitalul cu noua conducere, după care s-a făcut nevăzut.

Tot pe surse am aflat că ministrul Sănătății nu a anunțat managerul Spitalului Județean că este prezent în unitatea sanitară, ceea ce putem înțelege până la un punct, având în vedere vizita cu caracter de control.

Dar a evitat să se întâlnească și cu conducerea PNL Neamț – (partid din care știm că încă face parte și care l-a sprijinit să preia portofoliul Sănătății) – dar și cu prefectul George Lazăr. Ceea ce este și o lipsă de bun simț.

Pentru că educația celor 7 ani de acasă spune că, atunci când intri în casa unui om, între altele îi dai ”bună ziua”. Ori domnul ministru nu a spus nici măcar ”la revedere”.

Articolul anterior

ACUM – Vizită surpriză a ministrului Sănătății la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț

Articolul următor

Mărturia ȘOCANTĂ a unei gravide infectată cu Covid, internată în Spitalul Județean Neamț: ”Doctorul mi-a spus să avortez!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *