Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu maşina în albia unui pârâu din Neamţ
Două case situate pe strada Terasei, din municipiul Piatra-Neamţ, au fost distruse de un incendiu care s-a produs, în noaptea de joi spre vineri (22/23 septembrie 2022).
Potrivit ISU Neamţ, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric la un autoturism parcat în garajul uneia dintre gospodării.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și mansarda unei case, dar și la acoperișul altei case aflată în imediata vecinătate. Din interiorul casei au fost evacuate de către un vecin 5 persoane (doi adulți si trei copii). Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 33 de ani a suferit un atac de panică și ușoare intoxicații cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Piatra-Neamț”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Au ars acoperișul și mansarda unei case pe o suprafață de aproximativ 250 metri pătraţi, bunurile materiale aflate în camerele de la mansardă și într-o cameră de la parter, documente, un autoturism la care a izbucnit incendiul și acoperișul celeilalte case pe o suprafață de 100 metri pătraţi.