ISSN 2457 - 3973

Este oficial! Iată candidații PSD Neamț pentru parlamentare!

Conducerea filialei Neamț a Partidului Social Democrat a făcut publice, astăzi, numele candidaților care vor intra în competiția pentru alegerile parlamentare, programate pentru data de 6 decembrie 2020.
Lista pentru Camera Deputaților va fi deschisă de către deputatul Ciprian Șerban, urmat de către Oana Bulai – consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-ministru, Remus Munteanu – fost secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Viorel Stan – deputat, Gabriela Lucachi – medic, Anton Covasan – fost primar de Dămuc, Ovidiu Niță – fost primar la Borca, Octavian Diaconița – jurist, Radu Tudorel și Constantin Păduraru – consilieri județeni.
Pe lista candidaturilor la Senat se regăsesc Răzvan Cuc – fost ministru al Transporturilor, profesoara Florentina Moise – președinta PSD Piatra-Neamț, Neculai Avădanei – medic, Adrian Bourceanu – avocat și Ionuț Ciocoiu – profesor.
Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene,  a declarat, într-un comunicat de presă, că desemnarea social-democraților s-a făcut în urma unor evaluări care au avut în vedere activitatea politică derulată de către candidați, implicarea lor în diverse proiecte, notorietate și susținerea de care se bucură din partea colegilor de partid.
”Sunt convins că am făcut cele mai bune alegeri și cred în succesul colegilor mei, oameni care sunt cunoscuți în județ și în țară datorită activității lor politice și profesionale desfășurate de-a lungul anilor, implicării în diverse proiecte etc. Știu că nemțenii își doresc să avem parlamentari de forță, care vor avea un cuvânt greu de spus atât în Senatul României cât și în Camera Deputaților și de aceea am convingerea că pe 6 decembrie vor alege dorindu-și un viitor bun și un program de guvernare care să salveze țara din prăpastia în care a fost dusă în ultimul an. Le doresc succes social-democraților în competiția din luna decembrie și multă putere de muncă în administrația națională“, a declarat Ionel Arsene, președintele PSD Neamț.

Potrivit unor surse, listele de candidați ai PSD Neamț pentru alegerile parlamentare ar urma să fie depuse joi la Biroul Electoral Județean Neamț.

Articolul anterior

Protest ”surd” al angajaților din DGASPC Neamț, pentru neplata salariilor.

Articolul următor

Tandemul PMP Neamț pentru parlamentare: Bogdan Gavrilescu la Camera Deputaților și Dragoș Chitic la Senat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular