ISSN 2457 - 3973

Femeile din PNL Neamț, susținute să candideze la alegerile locale! Liberalii propun proiecte pentru familie!

Copreşedintele  Organizaţiei Femeilor Liberale , Lucia Varga alături de deputatul Mugur Cozmanciuc, președinte al PNL Neamț, şi-au declarat sprijinul total faţă de candidaturile mai multor femei la primăriile din judeţul Neamţ şi totodată au anunţat o serie de proiecte care vor veni în sprijinul familiilor din România.

“ Mă aflu în Neamţ pentru a sprijini şi a susţine candidatura colegelor liberale. Electoratul ne-a transmis câteva mesaje în ultima vreme, ne-a transmis că îşi doreşte o altfel de politică, una mai apropiată de cetăţeni, care să raspundă nevoilor pe care le are societatea, o politică a dialogului şi  transparenţei. Organizaţiile de femei ale Partidului Naţional Liberal au demarat acest proces de dialog cu societatea civilă prin proiecte pe care le-au desfăşurat în ultimii patru ani. Mă refer aici la “PNL are grijă de sănătatea ta”,  proiect care s-a concretizat cu o iniţiativă legislativă depusă în Parlament de liberali “Legea prevenţiei în sănătate”. Un alt proiect vine în sprijinul familiilor din România. Mai mult decât atât, la sfârşitul lunii iunie vom lansa în dezbatere publică un pachet de legi pentru sprijinirea familiilor active din România pentru refacerea echilibrului demografic”, a declarat deputatul Lucia Varga.

Aceasta a anunţat că liberalii pun accent pe prevenţia în sănătate dar pregătesc politici care să sprijine familiile tinere.

“Partidul Naţional Liberal este interesat să vină cu un set de măsuri integrate pentru sprijinirea familiilor şi mă refer aici  la înfiinţarea de creşe, grădiniţe, şcoli, pachet de legi pentru sprijinirea tinerilor pentru a vea acces la locuinţe, un set de măsuri care să vină în sprijinul sănătăţii familiei, politici care să sprijine din punct de vedere financiar familiile şi care să contribuie la crearea de locuri de muncă pentru tineri. Toate aceste politici au fost conturate ca propuneri ale femeilor cu care am stat de vorbă în România. Acum, în cadrul proiectului “Agenda femeii liberale” vom defini aceste politici, astfel încât în luna iunie să le lansăm în dezbatere publică şi să reprezinte oferta Partidului Naţional Liberal pentru a stopa declinul demografic din România pentru că avem obligaţia să ne gândim la viitorul acestei naţiuni. Proiecte precum creşterea indemnizaţiei pentru mame, sau a  alocaţiei pentru copii, legea bonelor sunt doar câteva acte normative pe care colegele mele le-au iniţiat şi le- au susţinut. Acestea sunt preocuparile Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel naţional , dar şi local. La Neamţ avem o organizaţie puternică, o echipă de femei tinere, entuziaste şi sunt încrezatoare că femeile din Neamţ for fi primele antrenate în reformarea Partidului Naţional Liberal. O altfel de politică în România,o politică mai aproape de cetăţean se poate face prin reformarea actualelor partide politice. Marea provocare este acum de a ne asigura că la nivel local aceste decizii de înnoire a Partidului Naţional Liberal sunt respectate. Aici, la Neamţ  eu am încrederea că listele pentru consilieri locali şi judeţeni vor arăta determinarea noastră de a moderniza partidul şi îi mulţumesc domnului preşedinte Mugur Cozmanciuc  că a reuşit să strângă o echipă tânără, o echipă puternică, o echipă cu oameni entuziaşti şi care vor fi o ofertă extraordinar de bună pentru Partidul Naţional Liberal la nivelul jueţului Neamţ.” a declarat deputatul Lucia Varga.

Preşedinta Organizației Femeilor Liberale din Neamţ, Gabriela Banu a lansat campania “Egale dar diferite”, o campanie  care susţine implicarea activă a femeilor în politică și administrație.

“Am lansat campania “Egale dar diferite” pentru că vrem să promovăm ideea egalității de gen, de aici și nevoia de implicare activă în deciziile referitoare la viața cetățenilor, indiferent de ce domeniu este pus în discuție. Femeile au reușit să acceadă chiar și în domenii în care activează cu preponderență bărbații. Vrem să îndepărtăm stereotipurile de gândire și comunicare verbală care transmit ideea că accesul femeii în politică și în alte domenii este limitată. Femeile liberale din Neamț au parte de toată susținerea necesară pentru a se implica în politică și administrația locală din partea organizației PNL Neamț și a președintelui Mugur Cozmanciuc.  Împreună formăm o echipă puternică iar eforturile noastre sunt întreptate pentru a veni cu soluţii concrete pentru a le oferi cetățenilor o viață mai bună și prosperă“, a declarat Gabriela Banu, președinte OFL Neamț

Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc a încurajat implicarea femeilor în viaţa politică şi a prezentat proiectele liberale de dezvoltare a judeţului Neamţ în context regional.

“Mă bucur să putem lansa astăzi candidaturile mai multor doamne pentru primăriile din județul Neamț. Vreau să vă spun că am observat un lucru care m-a surprins plăcut. Fie că e vorba de doamna Ana Chele de la Săvinești, de doamna Isabela Nedelcu de la Pângărați, de doamna Mihaela Elena Isciuc de la Trifești sau de doamna Angela Boroș de la Botești, toate au o calitate extrem de importantă:  își iubesc localitatea foarte mult. Implicarea lor în bunul mers al comunității din care fac parte trebuie să fie un exemplu pentru noi toți, fie politicieni sau simpli cetățeni.  Din nefericire, în Neamț și în Moldova, sărăcia reprezintă o normalitate. Nu o spun doar eu, nu o spun doar statisticile, o spun oamenii cu care mă întâlnesc zi de zi. Din nefericire fosta guvernare n-a ajutat deloc această regiune. Printr-un calcul cinic ce a vizat doar beneficiu politic, PSD a aplicat tot timpul în Neamț și în Moldova tactica cinică „ține-i săraci și dependenți”. De aceea, cred una din principalele necesități ale județului Neamț, punct care va primordial în programul meu și în programele candidaților PNL pentru primării, e acordarea unei atenții speciale zonelor metropolitane. Avem doi primari PNL, domnii Chitic și Leoreanu, la Piatra Neamț și respectiv Roman, care și-au demonstrat capacitatea de a dezvolta municipiile pe care le administrează. Aprecierea de care au parte în aceste comunități ne face să credem că ambii vor fi primarii acestor municipii și după 5 iunie.Ar fi de bun augur pentru comunitățile din jurul acestor două municipii să aibă o administrație liberală după alegerile locale. Alegerea candidaților PNL în toate aceste comune va însemna o conlucrare bună cu primarul liberal al municipiului și cu primarii celorlalte comune, va însemna proiecte comune de dezvoltare pentru zonele metropolitane.” a declarat Mugur Cozmanciuc, preşedinte PNL Neamţ.

Articolul anterior

Cine este parlamentarul USL Neamţ care va schimba partidul în curând? (altul decât Vlad Marcoci)

Articolul următor

Ioan Munteanu: PSD Neamț are deja peste 90.000 semnături de susținere!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular