ISSN 2457 - 3973

Florentina Moise (PSD Piatra-Neamţ): Voi propune iar în C.L. proiectul ajutoarelor de încălzire de 200 lei!”

Preşedinta PSD Piatra-Neamţ, consilierul Florentina Moise, a declarat că va propune iar în şedinţa Consiliului Local proiectul privind acordarea de ajutoare de încălzire în valoare de 200 lei.
Proiectul, iniţiat de Florentina Moise, a fost respins anul trecut de consilierii PNL, USR, PRO România şi ALDE, spre indignarea social-democraţilor.
Preşedinta PSD Piatra-Neamţ a subliniat cât de mult ar fi contat aceste ajutoare de încălzire, în actualul context al facturilor majorate la gaz metan.
„Milioane de români se vor bucura de măsurile de protecție în fața crizei economice, datorită propunerilor pe care le-a făcut PSD de când a venit la Guvernare. S-a reușit reducerea TVA la electricitate, ceea ce este esențial în viața românilor, pentru că de câteva luni trăiesc stresați că nu vor reuși să își achite facturile la încălzire. Vă amintiți când în ședinta Consiliului Local Piatra-Neamț am propus proiectul pe care l-am inițiat pentru acordarea ajutoarelor de încălzire de 200 de lei lunar în perioada 1 noiembrie 2021 – 1 aprilie 2022, familiilor monoparentale din Piatra-Neamţ, cu venituri reduse şi care au în întreţinere şi îngrijire unul sau mai mulţi copii ? Din păcate, când a fost supus dezbaterii, a fost respins la vot. Oare pietrenii aflați în situație dificilă, nu merită un sprijin pentru a trece iarna mai ușor? Oare de ce nu s-au gandit cu ințelepciune la acei copii amărăți, care suferă de frig pentru că au un singur părinte ce nu câștigă suficient ca să plătească facturi colosale la încălzire? Sunt convinsă că proiectul a căzut doar pentru că a fost inițiat de către consilieri PSD! Vă promit ca voi propune iar acest proiect cand se va întocmi bugetul local pentru anul 2022- cheltuielile aferente asigurării acestor ajutoare financiare! Câtă suferință ar fi dispărut dacă înaintea ranchiunii s-ar fi pus rațiunea, empatia…”, a declarat preşedinta PSD Piatra-Neamţ, Florentina Moise.
Şedinţa privind aprobarea bugetului pe anul 2022 ar urma să aibă loc cel mai târziu în luna februarie.
Pentru a fi adoptat este nevoie de votul a 12 consilieri locali.
Rămâne de văzut cum se vor poziţiona consilierii PNL, USR, PRO România şi ALDE, care anul trecut au trântit această iniţiativă a PSD.

Articolul anterior

Drumul României către Euro 2024. Se califică tricolorii prin intermediul Nations League?

Articolul următor

VIDEO/FOTO Gospodărie din Grumăzeşti, distrusă complet de un incendiu pornit de la o lumânare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.