Începe montarea structurii metalice a Spitalului Modular ATI din Piatra-Neamţ
Un grav accident rutier, cu persoane încarcerate, s-a produs, sâmbătă, pe drumul european E85, în localitatea Secuieni, în apropiere de municipiul Roman.
În eveniment au fost implicate 2 autoturisme care s-au lovit frontal.
”Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme care au intrat în coliziune după care au părăsit partea carosabilă și au intrat în șanț. În urma accidentului rutier produs între două autoturisme a rezultat o victimă încarcerată. Pompierii au extras victima din autoturism, conștientă și cooperantă (conducătorul autoturismului). Aceasta a fost preluată de echipajul de la Ambulanță și a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe Roman. Din accidentul rutier au mai rezultat două victime care au fost transportate de echipajul SMURD la Centrul de Primiri Urgențe Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
Polițiștii rutieri au efectuat cercetări și au stabilit din cercetările preliminare că ”în timp ce un bărbat de 40 de ani, din București, conducea un autoturism pe DC 85, în localitatea Secuieni, la intersecția cu DN 2, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un tânăr de 21de ani, din Bacău, cu care a intrat în coliziune. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din București și a două femei de 22, respectiv 44 de ani, ambele din Bacău, pasagere în autoturismul condus de tânărul în cauză. Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.