Bărbat din Ghindăoani, mort în urma unui incendiu. Este a doua victimă a zilei.
Deputatul Ioan Munteanu, vicepreședinte al PSD Neamț a transmis un mesaj cu tâlc celor care au plecat din partid sau intenționează să facă acest lucru în perioada următoare.
”Avem candidați de primar în toate municipiile, orașele și comunele. Este posibil să mai fie anumite modificări, sunt oameni nemulțumiți de poziția de consilier local sau județean și renunță, în supărare, că el e mai bun decât ceilalți din fața lui. Uneori poate fi și justificat, dar foarte rar. Dar supărările oamenilor trebuie înțelese. Ei își regăsesc, dintr-o dată, locul la alte formațiuni politice unde cred ei că obțin mai mult, ceea ce nu se va întâmpla. De regulă, un om care pleacă în timpul unei pre-campanii electorale nu poate obținute mai mult, chiar dacă este locul întâi însă fără nimic în spate. Adică obții nimic….”, a spus Ioan Munteanu.
Mesajul pare să fie transmis mai mult către cei care vor să plece din PSD Neamț către alte partide decât către cei care au făcut-o deja. Cât vor avea efect săgețile transmise de Ioan Munteanu se va vedea în perioada următoare.
Un comentariu
Spune, spune hot batran, spune caii cum se fura, noaptea pe fulgeratura !