ISSN 2457 - 3973

Ionel Arsene (preşedinte CJ Neamţ): Podul de la Luţca va fi redat circulaţiei săptămâna viitoare.

Veste bună pentru şoferii care tranzitează traseul Roman – Sagna – Bâra.
Podul de la Luţca, intrat în reparaţii capitale pentru prima dată de când a fost construit în anii 70, va fi redat circulaţiei rutiere săptămâna viitoare.
„Astăzi am mers să inspectez lucrările care se execută pe podul de la Luțca, unul dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Județean Neamț. S-a ajuns la faza turnării stratului de asfalat, iar săptămâna viitoare după montarea rosturilor de dilatare, acest obiectiv va fi redat circulației rutiere. Știu că foarte mulți șoferi așteaptă finalizarea acestui proiect, dar este o lucrare complexă, care a presupus multe intervenții dificile. Am urmărit etapă cu etapă această lucrare și sunt mulțumit că s-a lucrat susținut și s-a reușit modernizarea acestui obiectiv înaintea termenului prevăzut în contract. Podul de la Luțca face legătura între Roman – Sagna (Luțca) – Bîra și este unul dintre cele mai mari poduri hobate din țară. Primăvara trecută a intrat in reparații capitale, pentru că nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene.
Podul de la Luțca face legătura între Roman – Sagna (Luțca) – Bâra și este cel mai mare pod hobanat construit pe structură de beton armat din țară, având o lungime de 216 metri.

Articolul anterior

Acestea sunt restricțiile valabile în toată România începând de luni – 25 octombrie 2021

Articolul următor

George Lazăr, președinte PNL Neamț: ”PNL adoptă măsuri concrete în contextul creșterii prețurilor la energie”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *