Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Duminică a poposit Piatra Neamț caravana ”Fii pregătit”, desfășurată de Fundația pentru SMURD și sprijinită de Departamentul pentru Situații de Urgență. Evenimentul a avut loc în contextul înmânării către ISU Neamț a Drapelului de luptă, pentru merite deosebite.
La manifestare a fost prezent și dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a vizitat Inspecția de Prevenire a ISU Neamț.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a avut o discuție cu dr. Arafat pe două teme importante: organizarea a 3 puncte de aterizare și pe timp de noapte a elicopterelor SMURD și finanțarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
”Am discutat cu domnul ministru Raed Arafat despre înfiinţarea unor puncte în judeţul Neamţ pentru aterizarea elicopterele pentru situaţii de urgenţă. Vom identifica 3 puncte, la Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ, pentru a putea avea şi pe timp de noapte intervenţia acestor elicoptere. Am vorbit cu domnul ministru şi pentru alocarea de fonduri pentru modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe Piatra Neamț şi vom face vizite la spitalele din Suceava, Tîrgu Mureş şi ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti pentru a vedea cum au modernizat acolo. Vom face şi din Unitatea de Primiri Urgențe din Piatra Neamţ o unitate etalon”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.










One Comment
Ar fi minunat