ISSN 2457 - 3973

Joi, 12 martie, se oprește gazul pe mai multe străzi din Piatra-Neamț

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 12 martie 2020, începând cu ora 08,00 pe mai multe străzi din municipiul Piatra Neamț.

Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile Orhei, Dărmănești, Mihai Viteazu, Viforului, Tiparului și Negoiului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

”În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, au declarat reprezentanții companiei, într-un comunicat de presă.

Articolul anterior

Primarul Dragoș Chitic a verificat punerea în aplicare a deciziilor de prevenire a coronavirusului (foto-galerie)

Articolul următor

Cozmanciuc (PNL Neamț): Eventualii pacienți bolnavi de coronavirus, tratați la Iași și nu la Neamț! Arsene nu cunoaște administrație publică!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *