ISSN 2457 - 3973

Liviu Harbuz – declarat definitiv INCOMPATIBIL! ”Voi demisiona din Consiliul Local!”

Liviu Harbuz – coordonatorul PRO România – filiala Neamț a fost declarat definitiv incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anunțul a fost făcut chiar de Liviu Harbuz care a precizat că va demisiona din Consiliul Local. Altfel, secretarul municipiului Piatra-Neamț ar fi fost nevoit să propună încetarea mandatului de consilier, după apariția motivării Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa, Liviu Harbuz a ales calea onorabilă, a demisiei.

”Ieri, 15.12.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios și Fiscal, s-a pronunțat definitiv în dosarul nr. 5849/2/2013, după un proces de 7 ani, declarându-mă incompatibil. Pe cale de consecință, anunț public că voi demisiona din funcția de Consilier Local al Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț”, a fost declarația făcută de Liviu Harbuz.

Procesul aflat pe rol în ultimii 7 ani avea ca obiect constatarea de către Agenția Națională de Integritate, în anul 2013, a stării de incompatibilitate a deputatului (la acea vreme) Liviu Harbuz.

Potrivit ANI, Harbuz deținea simultan din 2012 funcția de deputat și cea de Persoană Fizică Autorizată, situații incompatibile.

Liviu Harbuz a atacat decizia ANI în instanță și a pierdut în final procesul.

Astfel, în următorii 3 ani, Liviu Harbuz nu poate ocupa nici o funcție publică. În aceste condiții, Harbuz pierde șansa de a deveni viceprimar pe baza protocolului realizat între PNL, USRPLUS și PRO România. Ce va rezulta pe baza protocolului, într-un articol viitor.

Articolul anterior

PSD Piatra-Neamț acuză: ”Primarul Carabelea a desemnat în AGA doar consilieri liberali și parteneri care se supun orbește!”

Articolul următor

O femeie din Răucești – Neamț, condamnată 20 ani pentru omor și tâlhărie calificată, prinsă de polițiști

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *