Ray’s Dance Piatra Neamț – 6 clasări pe podium la Transylvanian Grand Prix 2026
O tânără din comuna Rediu a fost prinsă duminică, de polițiști, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice un autoturism. Mai precis, era ruptă de beată având în vedere că avea o alcoolemie de peste 2,8 la mie în sânge (1,40 în aerul expirat).
”La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în trafic o femeie, de 34 de ani, din Rediu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 K, în localitatea Doljești. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul Georgiana Moșu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.









