Pietrenii sunt invitați să întâmpine Noul An în Piața Ștefan cel Mare (program)
Ştirea previzibilă că profesorul Viorel Stan a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general al judeţului Neamţ a eclipsat toate celelalte amănunte legate de eveniment. Şi totuşi, o informaţie extrem de interesantă venită din zonă naşte cel puţin câteva întrebări cu răspunsuri încă aşteptate. Asta pentru că, dacă la concurs s-au înscris 5 candidaţi, proba scrisă (eliminatorie) ar fi fost susţinută doar de 2 candidaţi – susţin surse ministeriale. Trei dintre aceştia, respectiv Dan Grigoruţă Oniciuc, Liliana Georgescu şi Ana Hogea – spun aceleaşi surse – nu s-au mai prezentat la probă.
Există însă o altă versiune, mult mai credibilă, potrivit căreia cei trei candidaţi ar fi obţinut note sub 7.00 la proba scrisă şi astfel au picat examenul. Din acest motiv, într-un fel de negociere cu ministerul, s-ar fi ajuns la soluţia ca cei 3 să declare că nu au mai participat la concurs şi astfel rezultatele oficiale să fie definitivate cât mai rapid, prin dispariţia, pe cale naturală, a perioadei de contestaţii. Această situaţie implică însă volatilizarea unor lucrări scrise cu caracter de documente oficiale, acte publice, adică o ilegalitate.
Aşteptăm cu interes, pe adresa redacţiei newsallert.ro, poziţia oficială a celor trei distinse cadre didactice pe acest subiect.
(G. A.)
2 Commentarii
Foarte tare versiunea „mult mai credibila”, adicatelea cei trei candidati pica examenul, apoi o dau la pace cu Ministerul, ca sa nu se faca de rahat…sa zica ei ca a fost blat, ca au fost magarii la examen (cica ar fi fost in comisia de examinare doamna General de la Botosani, care atunci cand a fost a dat examen pentru functie a fost examinata la radul ei de domnul Viorel Stan)….haioasa aceasta versiune, halal logica…
Aşteptăm versiunea oficială! Dar d-voastră ce variantă aveți?