ISSN 2457 - 3973

Mugur Cozmanciuc (PNL): PSD dovedește încă o dată că este un partid fără cuvânt!

Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, i-a acuzat pe liderii PSD că nu sunt de acord cu alocarea a 2 procente din PIB pentru bugetul apărării naționale.

Parlamentarul a precizat că PSD este unul dintre partidele semnatare a unui acord politic la Cotroceni prin care se garantează această finanțare. Din acest motiv, Mugur Cozmanciuc consideră că aceasta este ”încă o dovadă că PSD este un partid fără cuvânt, în care nu poți avea încredere”.

”Consider că declarațiile prin care a fost pusă la îndoială utilitatea alocării celor 2% pentru bugetul apărării naționale sunt nepotrivite. Țin să amintesc că acordul politic semnat la Cotroceni în data de 13 ianuarie 2015 de către toți liderii partidelor parlamentare, prin care se garantează o finanțare de minim 2% din PIB pentru bugetul apărării în perioada 2017-2027, poartă inclusiv semnătura reprezentanților PSD! Îmi este clar că social democrații nu au înțeles nimic din tratatele și angajamentele semnate și nici ce ar trebui să facă România ca membru NATO generator de securitate și stabilitate în regiunea Mării Negre. PSD-ul să răspundă urgent dacă își mai menține angajamentul față Acordul politic din 13 ianuarie 2015! Lipsa de reacție la astfel de subiecte dovedește caracterul duplicitar al acestui partid, care nu înțelege situația geopolitică actuală și contextul. Se vede că este un partid care una promite și alta face”, a spus Mugur Cozmanciu.

Liderul PNL Neamț a adăugat că liberalii își vor respecta angajamentul și vor ca ”România să fie un factor de echilibru și stabilitate în zonă și posibil generator de securitate”.

Articolul anterior

Ionel Arsene (PSD): Președintele Iohannis se folosește de funcția sa pentru a ajuta PNL!

Articolul următor

Traian Băsescu vine în județul Neamț dar ocolește municipiul Piatra Neamț!

Un comentariu

  • Mă, da deştept mai eşti !!!Parcă ai da din buzunarul tău ceva. Fă ceva pentru amărâţii de oameni, salariaţi sau pensionari, că de război are cine să se ocupe.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *