ISSN 2457 - 3973

Mugur Cozmanciuc (președinte PNL Neamț): Nici o autoritate publică din Neamț nu a depus proiecte pentru atragerea fondurilor europene!”

Prezența ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la Piatra-Neamț, a scos în evidență o situație alarmantă și impardonabilă.
Nici o autoritate publică din județul Neamț nu a depus proiecte pentru atragerea de fonduri europene!
Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, a subliniat că situația este cu atât mai tragică cu cât alte județe au accesat sume importante în acest sens.
”Nicio autoritate publică din județul Neamț nu a depus proiecte pentru atragerea de fonduri europene, în condițiile în care finanțare există, iar alte județe au accesat bani. Dacă la nivel județean nu suntem ascultați când am indicat către această finanțare, măcar declarația ministrului Fondurilor Europene, Ioan Boloș, să fie un semnal de alarmă. Județul nostru nu a depus niciun proiect pe digitalizare, din 150 milioane euro alocate și niciun proiect pentru dotarea spitalelor anti-Covid 19. Banii ne sunt oferiți de la Bruxelles, dar autoritățile județene nici măcar nu i-au luat în calcul!
Iată încă o dovadă ce arată tuturor că strategia PSD este ținerea unui județ în subdezvoltare și a oamenilor în sărăcie, pentru a îi putea manipula prin pomeni electorale sau un petic de asfalt aruncat înainte de alegeri. În alte județe captive PSD, unii alegători sunt prinși în capcana “A furat, dar a și făcut ceva, chiar dacă puțin”. Dar dacă satrapul nu a făcut mai nimic?”, a precizat președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc.
Timp de 2 zile, ministrul Marcel Boloș s-a întâlnit, zonal, cu reprezentanți ai fiecărei comunități din Neamț, pentru a prezenta oportunitățile de accesare a fondurilor europene.
Ministrul Marcel Boloș a venit la Piatra-Neamț la invitația președintelui PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Articolul anterior

Accident mortal pe drumul național Piatra Neamț – Roman! Mașina a ieșit în decor și s-a răsturnat!

Articolul următor

Ana Monda, PSD Piatra-Neamț: „Dacă puneți ștampila pe cei trei trandafiri, la Piatra-Neamț începe dezvoltarea!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *