NewsAllert :

  • 20 februarie 2024

ISSN 2457 - 3973

O casă din Neamţ a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare

O casă din Neamţ a fost distrusă parţial, miercuri seara, în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare.

Până la sosirea pompierilor, din interiorul locuinței a fost evacuat un bărbat în vârstă de 50 de ani, de către un pomier aflat în timpul liber, care trecea prin zonă.

„Victima a fost preluată de echipajul SAJ sosit la locul evenimentului după care a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei camere cu posibilitatea propagării la întreaga construcție. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars elementele de tâmplărie, materiale textile și obiecte de mobilier din interiorul camerei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Apelul la 112 a fost făcut de plutonierul Mădălin Borș Mădălin, aflat în timpul liber, care era în trecere și a observat incendiul.

„După ce a observat fumul, Mădălin a oprit autoturismul și a mers să vadă ce se întâmplă. Imediat a apelat 112 anunțând evenimentul și fără să stea prea mult pe gânduri a intrat în locuință să vadă dacă sunt persoane surprinse. Într-una din camere a găsit un bărbat intoxicat cu fum pe care l-a evacuat din camera cuprinsă de flăcări. Bărbatul a fost preluat de echipajul de la SAJ care tocmai sosise la locul evenimentului. Mădălin a acționat alături de colegii sosiți la locul solicitării pentru stingerea incendiului. Felicitări Mădălin pentru că nu ai rămas indiferent la nevoile celor din jur și ai acționat ca și cum ai fost de serviciu!”, a precizat ISU Neamţ.

 

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Pipirig

Articolul următor

Compania Nord-Arin din Pângăraţi, vizitată de ministrul Mediului şi echipa PNL Neamţ condusă de George Lazăr

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *