ISSN 2457 - 3973

O firmă abonată la Primăria Piatra-Neamț dă un nou tun financiar! Grădini publice realizate la supra-preț!

O firmă racordată în ultima perioadă la conducta de bani a Primăriei Piatra-Neamț se pregătește de un nou tun financiar. Cel puțin așa susțin oameni avizați care au analizat proiectele privind amenajarea a trei grădini publice în municipiul Piatra-Neamț.

Proiectele pentru aceste investiții au fost întocmite cu generozitate financiară (ca să nu spunem cu dedicație) iar societatea care le-a obținut (aceeași care a primit și afacerea dispenserelor cu dezinfectanți din scările de bloc – afacere anchetată de DNA) va rămâne cu mai bine de 50% din valoarea totală a finanțării. Adică peste un milion de euro!

Concret, cele 3 grădini publice au o finanțare europeană însumată de circa 2 milioane de euro. Am contactat mai mulți reprezentanți ai unor firme de profil care au analizat aceste proiecte și au concluzionat, fără tăgadă, că valoarea este cel puțin dublă față de cea reală, a pieței.

Iar ca totul să poată fi decontat fără suspiciuni, mare parte din sumă a fost trecută pe ”organizare de șantier”. O organizare de șantier deja realizată (nu știm dacă și decontată) care a stârnit râsul dar și revolta celor care au văzut-o. Pentru că în acte are o valoare imensă față de realitatea din teren.

Primăria Piatra-Neamț, în stilul caracteristic, a emis o informare carea vrea să spoiască adevărul. Se vorbește de amenajarea celor trei grădini publice ca de o măreață realizare a administrației locale. Cu ce costuri, nu se spune. Și nici cine este constructorul. Nici un fel de detaliu în comunicatul de presă realizat extrem de subțire. Ba chiar manipulatoriu.

Probabil că domnul primar se va trezi, în nopțile următoare, pe la ora 03.00, pentru a reflecta la aceste aspecte. Și le va spune, doar dacă poate.

Noi vom reveni pe tema acestui subiect. Până atunci vă lăsăm să vă ”delectați” cu informarea emisă de Primăria Piatra-Neamț miercuri, 17 februarie 2021.

”În Municipiul Piatra-Neamț se vor amenaja prin proiecte cu finanțare externă trei grădini publice cu spații recreative pentru copii și adulți  în cartierele menționate. Parcurile vor oferi condiții pentru mișcare în aer liber, joacă și recreere. În plus, prin aceste proiecte vor fi  valorificate terenurile aflate în prezent în stare de degradare, astfel încât să se asigure îmbunătățirea factorilor de mediu, a aspectului zonei și a condițiilor de viață pentru localnici. 

La grădina publică din cartierul Pietricica lucrările vor începe imediat ce condițiile meteo o vor permite. Obiectivul va fi realizat pe str. Valea Albă, pe o suprafață de 5390 mp. Cea mai mare parte a terenului va fi păstrată ca spațiu verde, dar se vor asigura și zone de promenadă, locuri de joacă pentru copii, zonă de fitness pentru adulți. Parcul amenajat cu mobilier urban va beneficia de un scuar, o fântână arteziană și o zonă împrejmuită dedicată animalelor de companie, cu dotări specifice.

În parc va fi asigurat WI-FI gratuit și supraveghere video permanentă, iar accesul publicului va fi nelimitat. Totodată, proiectul creează condiții facile și pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Termenul de finalizare a proiectului este în primăvara anului 2022”.

Articolul anterior

Deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ): “Austeritatea – negura care îngenunchează românii!”

Articolul următor

O șoferiță beată a comis un accident pe strada Fermelor din Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular