Până duminică, radare în cascadă pe drumurile din Neamț!

În perioada 17.06-26.06.2016, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, împreună cu cei din cadrul structurii de ordine publică desfășoară acțiuni, în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, cu folosirea aparatelor radar în sistem „cascadă ”, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale incidente, precum și pentru combaterea nerespectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice a bicicliștilor. Astfel, în primele patru zile de acțiune au fost constatate 192 de abateri privind încălcarea regimului legal de viteză, 6 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor de autovehicule în regim de transport marfă sau persoane. Pentru depășirea cu 50 de km/h peste limita legală admisă pe sectorul respectiv de drum, polițiștii au reținut 10 permise de conducere. Totodată au fost aplicate 96 de sancțiuni bicicliștilor care au fost depistați încălcând normele rutiere.

”Aducem în atenție faptul că, în perioada 01.01-31.05.2016, primele trei cauze generatoare de accidente grave au fost abateri pietoni (26 de accidente grave, soldate cu 9 persoane decedate, 17 răniți grav), abateri bicicliști (14 de accidente grave, soldate cu 1 persoană decedată, 13 răniți grav și un rănit ușor), neacordare prioritate pietoni(12 de accidente grave, soldate cu 12 răniți grav). Viteza neadaptată la condițiile de drum constituie a patra cauză generatoare de accidente înregistrându-se 8 accidente grave, soldate cu 5 persoane decedate, 7 răniți grav și 6 răniți ușor”, au spus reprezentanții Poliției Neamț.

Articolul Anterior

A fost găsit cadavrul notarului public din Iași! Femeia s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui!

Articolul Următor

Ziua iei va fi sărbătorită o zi întreagă la Piatra Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite