Primarul Adrian Niță, ultimatum pentru constructorii de pe bulevardele Traian și Decebal
Cadavrul Lidiei Vieru, notarul public în vârstă de 56 ani, din Iași, a fost găsit, joi, în lacul de acumulare Izvorul Muntelui, sub un pod din localitatea Buhalnița, comuna Hangu.
Trupul victimei a fost văzut de niște localnici care au sunat la 112. La fața locului a venit un echipaj cu barcă al ISU pentru a scoate cadavrul la mal.
Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist care a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea exactă a cauzei morții.
Maşina femeii a fost găsită ieri în pădurea din comuna Hangu, în apropierea lacului de acumulare.
Anchetatorii au luat amprente din şi de pe autoturism.
Femeia a fost văzuta ultima dată în stațiunea Durău. Aceasta s-a cazat vineri la Hotelul Bistrița și a predat camera a doua zi, la ora 09.00. De atunci, ieșeanca a dispărut fără urmă.
La domiciliul a fost găsită o notă prin care anunța că intenționează să se sinucidă.
Lidia Vieru este notar public la Podu Iloaiei şi este trimisă în judecată, de DNA, alături de mai mulți primari, într-un dosar de corupție cu subevaluări a unor terenuri din domeniul public. Ea a fost condamnată de prima instanță la 8 ani de închisoare cu executare.









