Deputatul Adrian Ciobanu (PNL), la sediul CNI pentru a susţine proiectele judeţului Neamţ
Ședința Consiliului Local Piatra Neamț de marți, 23 iunie, se anunța una liniștită, la care mașina de vot ar fi trebuit să funcționeze ca în zilele bune. Dar apariția pe ordinea de zi a mai multor proiecte de vânzare a unor terenuri din domeniul public al municipalității către persoane fizice sau juridice ar putea naște discuții incitante. Asta dacă nu cumva lucrurile au fost deja așezate. Există însă câțitva consilieri care își pun întrebările: Vindem tot terenul din oraș? Și dacă îl vindem, îl vindem așa de ieftin?
Lista cu terenurile de vânzare este destul de lungă și începe cu mici suprafețe de teren, de 20 – 30 metri pătrați, suficient cât să nu atragă atenția foarte tare. Cine este curios să parcurgă lista până la capăt dă peste mult-așteptatele surprize valorice și mai ales nominale.
Că valoarea terenurilor a scăzut vertiginos o știe toată lumea. Nu suntem experți imobiliari să ne dăm cu părerea. Așa că vă lăsam pe dumneavoastră să parcurgeți lista cu cele mai importante suprafețe, zone și beneficiari:
300 mp pe strada Gheorghe Asachi, lui Frunză Vasile, la prețul de 16.582 lei
192 mp pe strada Soarelui, lui Bordea Grigore, la prețul 21.000 lei
267 mp pe Alexandru Lăpușneanu, lui Radu Bălănescu, la prețul de 69.000 lei
338 mp și 403 mp pe strada Petru Rareș nr 17, lui Florin Filimon, la prețul de 98.000 lei respectiv si 117.000 lei
2.332 mp pe strada G-ral Dăscălescu către SC Grup 4 Instalații S.A., la prețul de 480.000 lei
220 mp în P-ța Mihail Kogălniceanu, către SC Cris Expres SLR, la prețul de 116.802
125 mp pe Aleea Baladei, lui Florian Bararu, la prețul de 18.600 lei
300 mp strada Dimitrie Leoninda nr 90, lui Claudiu Constantin Fătu, la prețul de 57.000 lei
P.S. – Probabil că cel puțin unul dintre consilierii locali se va abține de la vot dat fiind faptul că este beneficiarul direct al unei suprafețe de 220 metri pătrați situați fix sub terasa pizzeriei pe care o deține în buricul orașului, în Piața Mihail Kogălniceanu.
7 Commentarii
Pai cum sa vanda terenurile din oras…le au mostenit de la mama lor..ca sa nu jignesc…?Sunt terenurile noastre…nu le pot vinde tot lor…ce se intampla in orasul asta „defunct”?
vreau si eu stadionul Borzogheanu, pentru al intretine.
EU CRED CA VINOVATI SUNTEM NOI CETATENII,PENTRU INDOLENTA SI CHIAR NESIMTIRE.CONSILIERII TREBUIE SA RASPUNDA CHIAR PENAL PENTRU HOTIILE FACUTE.VEZI TERENURILE VANDYTE MARARILOR,SPATII SI CENTRALE TERMICE VANDUTE PE 2 BANI ,LA PUSCARIE D-LOR CONSILIERI ,LA PUSCARIE !
toti neispravitii care se vad pe functii publice procedeaza la fel.intai isi vand sufletul apoi ceia ce este material.unde sunt marii consilieri cinstiti.unde este notarul ANA IONITA care facea clabuci la gura ,se batea cu farcaseanu din cauza jupanului stefan.intai ia luat mintile apoi glasul.ce are in comun ana ionita cu psd-ul.echilibratul liberal teodorescu ,fost (poate inca) iubitor de frumos ce parere are sau a fi liberal este moral sa vinzi orice.asa se intampla cand pleava conduce.vorba lui basescu” sa-ti fie rusine;;;;;;
Fratilor astazi la ora 15 este sedinta in care se vor vinde terenurile ! Puteti merge si sa blocati vanzarile ! Cat mai multi !
fratilor terenul se vinde fara licitatie ! Este ilegal ce se intampla ! niste hoti !
Dacă sar ântoarce Vlad Ţepes bănuiesc că căci toată lumea ar fi parţial egală dar sa nu uităm căci cei ce sânntem plecati de la casele noastrie o sa ne ântoarcem şi apoi ştiţi Leagea Junglei…………….