Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu maşina în albia unui pârâu din Neamţ
Primarul Andrei Carabelea a anunţat, joi, în emisiunea „Cafeaua de dimineaţă”, că va solicita Consiliului Judeţean Neamţ punerea la dispoziţia Primăriei Piatra-Neamţ a containerelor de la Spitalul Modular Leţcani. Edilul a precizat că în containere ar urma să înveţe elevii şcolilor din Piatra-Neamţ unde sunt sau urmează să fie efectuate lucrări de reabilitare.
De asemenea, containerele ar putea fi puse la dispoziţie şi celor 8 clase din corpul de clădire al Şcolii 2 Piatra-Neamţ, unde, în aprilie 2023, s-a prăbuşit tavanul unei clase.
„Am participat în Consiliul de Administraţie al Şcolii 2 Piatra-Neamţ, ca invitat. După incidentul petrecut în aprilie, cu acel tavan prăbuşit, corpul de clădire este închis şi trebuie reorganizată activitatea şcolară educaţională. Nu avem o soluţie de spaţii pentru a compensa cele 8 săli de clasă. O variantă ar putea fi containerele de la Leţcani. Le voi solicita expres Consiliului Judeţean. Dacă tot nu sunt folosite, măcar să reuşim să rezolvăm o problemă locală. Mai ales că de anul viitor, 3 şcoli vor intra în lucrări complexe de modernizare iar o astfel de soluţie ne-ar ajuta foarte mult. Ideea este de spaţiu, dotările şi echipamentele medicale nu ne sunt necesare ci doar containerele. Ele sunt grupate câte 2 şi înţeleg că s-ar preta pentru a amenaja o sală de clasă”, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Urmează ca Primăria Piatra-Neamţ să facă solicitare oficială către CJ Neamţ şi, în cazul unei aprobări, să fie evaluate costurile dezasamblării, transportului, montării, dotării şi racordului la utilităţi.
Totodată, înainte de a fi preluate şi după montaj, în interiorul containerelor trebuie efectuată nebulizarea.
Apoi, trebuie obţinute toate avizele necesare desfăşurării activităţi (DSP, ISU, etc.)
Evident, costurile vor fi suportate de Primăria Piatra-Neamţ!
De asemenea, trebuie găsit terenul pe care vor fi amplasate containerele.
Cât de mult va fi îmbrăţişată ideea primarului Carabelea de cadrele didactice, elevi şi mai ales părinţi, vom vedea în perioada următoare.