ISSN 2457 - 3973

Prinși în flagrant după ce au tâlhărit o fetiță de 12 ani în cartierul Dărmănești

Doi polițiști locali din cadrul Bioului Ordine Publică 1 – Poliția Locală Piatra Neamț au prins în flagrant doi tineri care furaseră un telefon mobil de la o fetiță de 12 ani, în cursul serii de 22 mai 2019, pe strada Aleea Ulmilor, din municipiul Piatra Neamț.

”Cei doi agenți ai Poliției Locale Piatra Neamț se aflau în patrulare în cartierul Dărmănești când au fost abordați de minora B.G., care le-a povestit că unul dintre doi tineri care treceau pe lângă ea, i-a smuls telefonul din mână. Agenții i-au cerut fetiței să-i descrie pe cei doi, iar după o oră, unul dintre făptași, cunoscut ca fiind un om al străzii, a fost găsit pe strada Biruinței (zona Grădinița nr. 5) și imobilizat. Celălalt tânăr a fost și el depistat la câteva străzi distanță (stația de transport în comun TIC TAC), după ce încercase să fugă cu un taxi”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale Piatra-Neamț.

Ambiilor bărbați li s-au întocmit documentele premergătoare constatării infracțiunii de furt și au fost predați polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț în vederea continuării cercetărilor și a luării măsurilor legale.

Telefonul furat a fost recuperat de către lucrătorii Poliției Locale Piatra Neamț.

Articolul anterior

Ex-prefectul Panaite, mesaj de susținere a primarului Chitic și a echipei PNL

Articolul următor

Vlad Marcoci: Nu am spus că PSD va pierde alegerile la Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *