Medicamentul este o substanţă activă farmacologic sau un amestec de substanţe active farmacologic, destinat tratării, prevenirii, ameliorării sau diagnosticării unei boli sau a unui simptom la om şi la animal.
Medicamentul, în majoritatea cazurilor, conţine substanţe străine organismului, substanţe care nu se pot integra sau se integrează cu dificultate în reacţiile specifice ale metabolismului fiinţei umane; aceste substanţe străine, nu-şi găsesc locul între milioanele de substanţe specifice organismului viu.
„Metabolismul omului, este făcut, prin naştere, să recunoască, să accepte şi să prelucreze un aliment natural. O substanţă străină nu poate fi administrată timp îndelungat fără să trezească anumite efecte secundare”, afirmă dr. Pavel Chirilă, medic primar specialist în homeopatie şi fitoterapie.
Organismul viu, „prin construcţia şi funcţionalitatea sa”, are tendinţa de a se opune pătrunderii substanţelor străine în circulaţia proprie, prezentând în acest scop, la nivelul oricărei căi de administrare (mai puţin pentru calea intravenoasă), o serie de „veritabile bariere” constituite – de regulă, din membrane biologice semipermeabile.
Prin diverse mecanisme, anumite cantităţi din substanţele administrate (medicamente), „păcălesc” aceste bariere şi le traversează, ajungând în circulaţia sanguină.
Odată ajunse în circulaţie, organismul le percepe ca „substanţe străine”, „intruşi” şi acţionează împotriva lor, încercând să le „distrugă”, să le „inactiveze” şi să le transforme in „compuşi solubili în apă”, compuşi fără activitate terapeutică sau toxică (de cele mai multe ori) care se elimină pe diverse căi, în special prin filtrare glomerulară la nivelul rinichilor – deci prin urină.
O anumită cantitate din „substanţa străină” (eventual medicament) care a ajuns în circulaţia sanguină, este transportată de proteinele plasmatice spre ţesuturi şi organe, unde, prin mecanisme specifice, determină apariţia unor efecte:
- farmacologice (şi nu numai) – în cazul medicamentelor (în general), sau
- toxice – în cazul unor substanţe toxice.
Efectele pe care le produc substanţele medicamentoase, pot fi benefice organismului şi se numesc efecte terapeutice, dar de cele mai multe ori efectele sunt complexe, efectele benefice fiind însoţite şi de efecte dezavantajoase pentru organism, ca: efecte nedorite, efecte adverse, efecte secundare, efecte toxice etc.
Din aceste sumare considerente, deducem că medicamentul acţionează ca o „armă cu două tăişuri” atunci când ajunge în organism.
În concluzie: medicamentul trebuie recomandat şi prescris numai de către medic şi trebuie eliberat din unităţi medicale specializate (farmacii) numai de către farmacist, singurul specialist în medicamente.
Cine procedează în oricare alt mod, în ceea ce priveşte recurgerea la consumul de medicamente, o face pe proprie răspundere şi va suporta consecinţele de rigoare.
Medicamentul nu este o „marfă” ca oricare altă marfă, farmacia nu este un „butic” sau un „magazin” cu medicamente, iar specialiştii care eliberează medicamentele nu sunt „vânzători”; în concluzie: asistenţa cu medicamente a populaţiei nu este „comerţ” – aşa cum este percepută de mulţi „actori” din sector, ci este un „act farmaceutic”, care completează „actul medical”. Un „act medical” nu poate fi complet şi benefic pentru pacient, dacă nu este urmat de „actul farmaceutic”.
Din ce în ce mai mulţi specialişti din domeniul sănătăţii popoarelor, a comunităţilor de oameni, consideră că „a încerca să desparţi medicul de farmacist, a delimita actul medical de actul farmaceutic este o încercare similară cu „a despărţi sufletul de trup”.
Este logic faptul că medicamentul are un „preţ de cost” care trebuie suportat de către pacient, solicitator sau de o „instituţie” legală cu atribuţiuni în acest sens (pentru medicamentele gratuite şi compensate), dar activitatea de „compensare” în bani a „mărfii” numită medicament, este o activitate conexă, secundară şi nu are nici o legătură cu actul farmaceutic, cu activitatea de asistenţă cu medicamente a populaţiei. Această activitate „comercială” din sectorul farmaceutic ar putea fi comparată cu „activităţile de contabilitate” ale unităţilor spitaliceşti, activităţi care nu sunt cuprinse în „asistenţa medicală” a populaţiei, ne fiind activităţi medicale. Trebuie să înţelegem şi să delimităm clar activităţile din sectorul medical şi farmaceutic şi să le acordăm importanţa cuvenită pe o scară de valori a activităţilor care au ca unic scop (şi pentru medic şi pentru farmacist) sănătatea fizică şi psihică a omului.
Revenind la medicament – ca substanţă străină organismului, străină faţă de compuşii chimici normali ai fiinţei vii, amintim o serie de „maxime”, „zicători” şi „proverbe”, aparţinând unor popoare şi colectivităţi umane, de multe ori anonime, care sunt rodul „observaţiei” şi a „experienţei”, sintagme care au trecut „proba timpului” (de multe ori mii de ani), putându-le considera – fără să ne înşelăm – universal valabile:
- „Leacul nu-i cu sacul”! (proverb românesc);
- „Ce-i prea mult, strică”! (proverb românesc);
- „În toate lucrurile, măsura e cea mai bună” (Homer – Odiseea);
- „Tot ce este prea mult, este duşmanul naturii” (Hipocrat);
- „Să uzezi, dar să nu abuzezi” (proverb latin);
- „Toate lucrurile sunt otravă şi nimic altceva decât otravă; doar doza face un lucru să nu fie otravă” (Paracelsus);
- „Singură doza face otrava” (Goethe);
- „Capul face, capul trage” (proverb românesc);
- „Unde nu-i cap, vai de picioare” (proverb românesc), etc.
Analizând cele de mai sus, afirmate în prezentul material, ar fi logic să ne adresăm o serie de întrebări şi să găsim un răspuns la ele, fiecare dintre noi: medici, farmacişti, pacienţi, solicitatori şi consumatori de medicamente:
– Cât de benefică este pentru sănătate reclama la medicamente practicată prin mass-media scrisă sau vizuală pentru omul de rând, pentru marea masă a populaţiei ? (Este important să luăm în calcul şi reclama făcută pe aceleaşi căi pentru aşa numitele „suplimente nutritive alimentare”, alături de reclama pentru medicamentele care se eliberează din farmacie fără prescripţie medicală, aşa numitele OTC – uri – „over the counter drugs” – ).
– Cât de corectă este – pentru medic şi farmacist – sintagma folosită ca un laitmotiv la reclame: „dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului”, în condiţiile în care reclama face din fiecare „medicament” un adevărat „panaceu”, fără să amintească niciodată despre efectele nedorite, efectele adverse, efectele toxice etc., care însoţesc de cele mai multe ori, eventualele efecte benefice ale preparatului ?
– Este neapărată nevoie de reclamă pentru medicamente şi poate aceasta să influenţeze în bine starea de sănătate a populaţiei, care, în marea majoritate, nu posedă cunoştinţe de specialitate în domeniu şi nici nu-i putem pretinde asimilarea şi deţinerea cunoştinţelor de specialitate ?
– Cum poate fi benefică pentru sănătatea populaţiei o reclamă pentru un medicament, fie el chiar şi OTC sau supliment nutritiv alimentar, care îndeamnă sau incită pe omul de rând la consum (de cele mai multe ori nejustificat, abuziv), fără recomandarea specialistului ?
– Are nevoie o adevărată substanţă medicamentoasă de reclamă intensă şi susţinută în rândul populaţiei potenţial beneficiare ?
– O eventuală promovare a medicamentului nu ar trebui să se limiteze la specialiştii în domeniu, cu atribuţiuni de decizie – medici şi farmacişti, personal medical şi farmaceutic ?
– Slujeşte cu adevărat o reclamă pentru un medicament practicată prin mass-media, dezideratului major al corpului medical şi farmaceutic de „promovare a sănătăţii populaţiei”, de „îngrijire a omului sănătos şi bolnav” ?
Întrebările de acest gen pot continua şi pot fi imaginate atât de specialişti (medici şi farmacişti) cât şi de marea masă a populaţiei, potenţial beneficiare de aceste „proteze chimice” care sunt medicamentele.
La noi în ţară, există prevederi care legiferează promovarea medicamentelor, reclamele la medicamente, dar aceste prevederi trebuiesc analizate şi armonizate cu dezideratele principale ale corpului medical şi farmaceutic, ale unei societăţi normale din acest punct de vedere. Trebuie analizat judicios fenomenul şi armonizat cu interesul general.
În momentul actual, reclamele la medicamente slujesc interesul general ?
Nu cumva, alături de medicamentele cu adevărat noi, proliferează simple variante ale unor medicamente deja cunoscute şi existente, şi care, sub un nume nou, la un preţ mai mare şi însoţite de o campanie publicitară corespunzătoare, nu au altă menire decât a aduce câştiguri substanţiale firmelor farmaceutice ? Consumul fabulos de medicamente facilitat de reclame, automedicaţie, polipragmazie cu apariţia inevitabilă a „bolilor medicamentoase” este departe de a se stabiliza sau de a se opri, el dublându-se la fiecare 10 ani.
Responsabilitatea consumului anarhic de medicamente, ca şi a bolilor iatrogene care decurg din această realitate, revine – după profesorul Jean Bernard:
„- bolnavilor, care iau într-o manieră absurdă şi dezordonată produse medicamentoase foarte periculoase;
– medicilor, pentru că ei prescriu foarte adesea în mod precipitat medicamentele noi;
– fabricilor şi laboratoarelor farmaceutice, care, pentru raţiuni evidente, menţin această stare de lucruri puterilor publice care nu iau măsurile care se impun (medicamentele sunt costisitoare, laboratoarele şi fabricile de medicamente se ocupă mai mult de profituri, de cifrele de afaceri, „aruncă” pe piaţă medicamente pe cât de numeroase pe atât de inutile, fac o publicitate agresivă impresionând pe medici, mass-media şi pe bolnavi cu reclame înşelătoare fără nici o valoare ştiinţifică, fixează preţuri neraţionale, nu dau dovadă de vigilenţă în experimentarea noilor medicamente care sunt puse pe piaţă în grabă, nu acordă suficientă atenţie cercetării etc.)”.
Există o vastă literatură pe tema medicamentului apărută în ultimii ani.
Fie că este de inspiraţie medicală, farmaceutică, sociologică, psihologică, juridică sau economică, această literatură tratează „medicamentul” şi este imposibil să nu se vehiculeze o serie de contradicţii, o serie de puncte de vedere care diverg. Există şi puncte de vedere comune, consensuri, care ajută la crearea unei baze de plecare comună, în ceea ce priveşte acest „indispensabil bun de larg consum” al omului modern, care este medicamentul.
Este o profundă eroare a crede că numai medicul şi farmacistul pot şi au dreptul să vorbească despre medicament. În măsura în care se susţine că „sănătatea este prea importantă pentru a o lăsa numai în seama medicilor”, tot aşa putem susţine că „medicamentul este mult prea important pentru destinul fiecăruia dintre noi spre a-l lăsa exclusiv în mâinile medicilor, farmaciştilor şi în special ale fabricanţilor.
Medicamentul, aidoma pâinii şi aerului, reprezintă o problemă a tuturor oamenilor.
Specialişti în biologie vegetală, farmacie, botanică, specialişti în plante medicinale, economişti, politicieni, sociologi şi alţi exegeţi de formaţie psihologică – în special, au semnat excelente cărţi şi studii pe tema medicamentului.
”CUNOAȘTEREA NE FACE LIBERI ȘI SĂNĂTOȘI !!!”
prof Dumitru Nastasă, toxicolog/farmacolog
2 Commentarii
Mulţumim Domnule farmacist pentru acest articol amplu şi explicit, al cărui conţinut ar trebui să elucideze pe mulţi dintre noi, că medicamentul nu este o “marfă”, că reclama nu este “sufletul comerţului”, că farmacia nu este “butic” , de ce ar trebui interzisă publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor radio/TV, de ce ar trebui să ne adresăm medicului specialist atunci când prezentăm simptomele unei boli, etc.
Automedicaţia poate duce la complicaţii grave de sănătate, iar pacienţii nu ar trebui să se trateze “după ureche”, în baza celor auzite în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune despre un medicament. Se induce în rândul populaţiei insuficient educate medical, ideea că multe boli grave pot fi tratate fără intervenţia medicului.
Oare colegii citesc aceste articole ? Eu cred că cei mai mulți nu le citesc… Aici mă refer la farmaciștii patroni, dar și la farmaciștii angajați la lanțurile de farmacii !!!