18 ianuarie 2025

ISSN 2457 - 3973

S-a hotărât soarta ruinelor Cinematografului Cozla! Costă un milion de euro! (foto-galerie)

Conducerea Primăriei municipiului Piatra-Neamț a hotărât ce se va întâmpla cu ruinele fostului Cinematograf Cozla, din cartierul Dărmănești. Lăsată 25 de ani în paragină de Regia Națională Româniafilm, clădirea a devenit ”raiul” boschetarilor și al drogaților din cartier. Halul în care a ajuns fostul cinematograf i-a adus pe oamenii din zonă la disperare.

Din anul 2009, clădirea a trecut pentru 5 ani în administrarea primăriei, cu speranța că municipalitatea pietreană va reuși să găsească resurse financiare, inclusiv fonduri europene, pentru reabilitarea cinematografului. Din varii motive nu s-a reușit acest lucru iar din 2014, cinematograful a revenit al nimănui. Din interior s-au scos camioane întregi de gunoaie de tot felul. S-a montat și o plasă de sârmă care să țină deoparte vagabonzii care își găseau adăpost acolo. Focarul de infecție a rămas iar zona este ocolită de toată lumea pe timpul nopții.  cinema4

Primarul Dragoș Chitic a declarat, pentru newsallert.ro că are o soluție financiară: Compania Națională de Investiții.

”Cinematograful Cozla reprezintă o prioritate pentru administrația locală. Până în 2014 a fost în administrarea Primăriei dar acum a trecut din nou la Româniafilm. Dorim însă să ne implicăm pentru reabilitarea acestuia iar în momentul în care vom avea finanțarea asigurată, va reveni în administrarea noastră. Avem însă ca prim obiectiv reconstruirea Pieței Centrale cu fonduri de la Compania Națională de Investiții după care vom solicita finanțare pentru cinematograf. Există deja o estimare a costurilor de circa un milion de euro. Dosarul este finalizat și urmează să îl depunem la CNI imediat după începerea lucrărilor la piață”, a declarat primarul Dragoș Chitic.cinema2

Este greu de spus în momentul de față dacă este mai ieftin și sigur să reconstruiești clădirea sau să o reabilitezi. Înainte de toate așteptăm finanțarea și începerea lucrărilor la Piața Centrală după care putem vorbi de o soluție de salvare a unui obiectiv care a fost un simbol al cartierului Dărmănești. cinema3cinema5

Articolul anterior

Patru liberali se luptă pentru postura de candidat la Primăria Piatra-Neamţ! Lista rămâne deschisă!

Articolul următor

Andrei Ignat, atac direct la Dragoș Chitic: ”Nu i-am văzut adeziunea la PNL”

Un comentariu

  • Acolo a lucrat şi mama mea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *