Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a încheiat exercițiul ”SEISM 2016” desfășurat la nivel național și cu implicarea tuturor Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Inspectoratelor de Jandarmi și a Serviciilor Județene de Ambulanță.
Pe baza scenariului care prevede producerea unui cutremur de 7 grade au fost menționate și cifrele persoanelor rănite, decedate, sinistrate și a clădirilor care se prăbușesc.
În comunicatul Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute doar 2 orașe, București respectiv Iași. Cu toate acestea, în mod real ar fi mai multe orașe afectate de un astfel de cutremur iar numărul victimelor ar crește semnificativ. Chiar și așa, cifrele avansate – în scenariu – nu sunt aruncate la întâmplare. Nu credem că, spre exemplu, Raed Arafat ar accepta să fie trecute din pix numărul persoanelor decedate sau rănite. Deci undeva există o estimare iar această vine, cel mai probabil, ca urmare a numărului de clădiri cu risc seismic și a persoanelor care locuiesc acolo.
Dacă ne referim la Piatra Neamț, menționăm doar spitalul vechi care la un cutremur de mare magnitudine riscă să se prăbușească. Însă acolo continuă să fie internați pacienți iar personalul medical își face o cruce mare înainte să intre în gardă.
Revenind la scenariului exerciţiului ”SEISM 2016”, în Bucureşti au fost înregistrate 4.150 persoane rănite, 1.537 persoane decedate iar 2.750 sunt sinistrate fiind fără adăpost.
Din punct de vedere al infrastructurii, au fost avariate 222 de imobile, un spital, patru şcoli, două firme, precum şi reţeaua de transport gaz metan dintre uzina Republica şi zona rezidenţială. Cele mai afectate zone din Bucureşti sunt Centrul Istoric, Pantelimon, Băneasa, Calea Moşilor, cartierul Pajura, zona George Coşbuc”, conform scenariului, precizează MAI.
Totodată, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 2.456 persoane rănite, 900 decedate, 800 persoane sinistrate, acest cifre fiind în dinamică. Infrastructură afectată – 60 de imobile, o avarie structurală la un baraj, o rupere de terasament în Târgu Frumos. Conform exerciţiului, cea mai afectată zonă este centrul municipiului Iaşi. Potrivit evaluărilor experţilor tehnici, imobilele avariate nu mai pot fi locuite.
De asemenea, bilanţul arată că, la nivel naţional, 317 clădiri avariate în urma seismului nu mai permit utilizarea lor. Situaţia se prezintă astfel: Bucureşti – 222, Argeş – 14, Bacău – 5, Buzău – 7, Iaşi – 60, Tulcea – 5, Teleorman – 4.
În Bucureşti, exerciţiul a presupus salvarea de sub dărâmături a peste 125 de persoane, iar alte aproximativ 4.030 au primit asistenţă medicală de urgenţă şi primul ajutor calificat, unele în corturile de prim ajutor, altele în spitale.
Pentru preluarea victimelor, în cursul zilei de marţi a fost finalizată centralizarea paturilor libere existente în unităţile medicale alertate (Bucureşti, Iaşi, judeţele limitrofe şi spitalele regionale). Disponibile imediat au fost 5.757 paturi, dintre care 326 de ATI, la care se adaugă disponibilizări suplimentare la şase ore 1.206 paturi, dintre care 141 ATI şi suplimentar la 12 ore 350 de paturi, dintre care 290 ATI.
În Iaşi au fost salvate 190 de persoane aflate în situaţii critice.
Un comentariu
parodie marca raed arafat si anonimul de la interne.pentru a nu mai vorbi de nivelul de trai si venituri speriem oamenii cu seisme.de unde s-a scos cifra de 36 secunde valul de la baraj.chiar nu mai gandeste nimeni?prea mare apetitul pentru nenorociri.stiu ca unii isi doresc poate asa ajung la butoane.