Începând de luni (23 august), inspectorul şcolar general al judeţului Neamţ, Florentina Luca Moise, va efectua inspecţii în toate şcolile unde nu s-au finalizat lucrările de reabilitare.
Acestea au rolul de a identifica soluţii cât mai rapide pentru rezolvarea problemelor, astfel încât la debutul anului şcolar elevii şi profesorii să aibă condiţii normale pentru actul educativ.
„Am avut o nouă rundă de dialog cu managerii școlilor din județ. Veștile sunt bune. Dar vreau să mă asigur că suntem pregătiți cum trebuie pentru 5 septembrie, dată la care copiii revin la școală. Nu mai e mult. De luni voi merge personal în unitățile de învățământ unde lucrările sunt încă în curs. Vreau să discut cu autoritățile locale, să găsim soluții pentru ca elevii să înceapă școala în condiții bune. Cel puțin bune! Așa cum le-am spus directorilor, le spun și profesorilor și părinților: suntem aici pentru dumneavoastră! Prioritatea mea e să asigurăm condiții pentru fiecare elev. Am mai spus-o: ca să avem rezultate, trebuie mai întâi să asigurăm condiții. Mă ocup!”, a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Neamţ, Florentina Luca Moise.