ISSN 2457 - 3973

Senatorul Eugen Țapu-Nazare: ”Obiectivul PNL și a lui Mugur Cozmanciuc rămâne neschimbat: câștigarea președinției Consiliului Județean!”

”Obiectivul PNL și a lui Mugur Cozmanciuc rămâne neschimbat: câștigarea președinției Consiliului Județean”, a declarat, miercuri, Eugen Țapu-Nazare, viceliderul grupului PNL din Senatul României.

Parlamentarul a subliniat că, în loc să se concentreze pe proiecte și idei, adversarii PNL coboară ștacheta comunicării și aruncă în spațiul public tot soiul de zvonuri și neadevăruri.

”În opinia lor, toate acestea ar trebui să aibă darul să destabileze organizația PNL Neamț. Adevărul este unul singur. PNL Neamț este o echipă puternică, unită, al cărei singur scop este înfângerea PSD în alegerile locale și câștigarea Consiliului Județean de către Mugur Cozmanciuc. Președintele PNL Neamț este susținut de parlamentari, primari, aleși locali, colegi liberali. Am plecat împreună la această construcție și vom merge împreună, iar obiectivul asumat al președintelui Cozmanciuc rămâne neschimbat: înfrângerea lui Ionel Arsene, baronul lui Dragnea. Președintele PNL Neamț este un om de onoare care-și respectă cuvântul dat și va fi noul președinte al Consiliului Județean Neamț”, a declarat senatorul Eugen Țapu-Nazare.

Viceliderul grupului PNL din Senat a făcut câteva considerente și față de situația din partid.

”Faptul că unii dintre foștii noștri colegi au ales alte drumuri în aceste zile, făcând pași reprobabili, așa cum este cazul fostului primar Lucian Micu, care a ales să se alăture lui Ionel Arsene, ne dezamăgește. Pe de altă parte, PNL Neamț nu va încălca legea și nu va nominaliza și nici va susține candidaturile unor persoane cu probleme. Ar însemna să fim la fel ca PSD, principalul nostru adversar care a călcat în picioare justiția, lucru de neacceptat pentru PNL”, a subliniat senatorul PNL Eugen Țapu-Nazare.

Articolul anterior

PSD a pariat pe o ”mână moartă” la Roman! Lucian Micu NU poate candida până în 2023!

Articolul următor

Dragoș Chitic este candidatul PMP la Primăria Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *