ISSN 2457 - 3973

Un an predestinat – 1909 – aniversarea a 50 de ani de la Unirea Principatelor Române și trecerea în veșnicie a Doamnei Unirii

Veacul al XIX-lea, cunoscut și ca Secolul națiunilor, s-a caracterizat prin lupta popoarelor pentru constituirea de state naționale proprii, românii acționând cu prudență, astfel încât să nu abată asupra lor umbrele amenințătoare ale celor trei imperii vecine (Imperiul Austriac, Țarist și Otoman). În ciuda suprimării valului revoluționar declanșat în 1848, idealul unirii Moldovei și a Țării Românești, formulat de Mihai Kogălniceanu în Dorințele Partidei Naționale din Moldova, nu a fost abandonat, însă cu tact și abilitate, fruntașii politici au speculat interesele divergente ale Marilor Puteri, care, îmbinate cu cele naționale românești, au făcut posibilă împlinirea, într-un final, a idealului mult așteptat. Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, a fost actul de naștere al Statului Român Modern, fără de care aducerea unui prinț străin la conducerea țării, obținerea independenței, proclamarea Regatului și cuprinderea tuturor românilor între granițele României Întregite, nu ar fi fost posibile.

Începutul de secol XX anunța celebrarea unui număr rotund de ani de la evenimente care au marcat evoluția noastră istorică. Astfel, după comemorarea, în 1904, a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, la începutul anului 1909, românii au sărbătorit împlinirea a jumătate de veac de la Unirea Principatelor Române. 

Chiar dacă de-a lungul domniei, Principele și, ulterior, Regele Carol I a fost mai rezervat în privința actului de la 24 ianuarie și a meritelor predecesorului său, totuși împlinirea a 50 de ani de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a fost organizată și sărbătorită la standardele cele mai înalte, pe măsura personalității celui prin care s-a realizat unirea Moldovei și a Țării Românești: „[…] cu toată rezerva oamenilor noștri de stat față de domnia luĭ Cuza, regele Carol n’a mai ezitat, de astă-dată, să vorbească și de domnia luĭ Vodă Cuza. […] S’a făcut o retragere militară cu torțe la palat; palatul a fost iluminat, procesiunea organizată de diferite societăți a trecut pe dinaintea palatuluĭ avînd în mijlocul eĭ bustul luĭ Cuza, iar regina a eșit la fereastră și a salutat cortegiul; prințul Ferdinand a fost la un Te-Deum la care aŭ azistat înalțiĭ demnitarĭ, etc.” (Ce a spus regele despre Unire și Cuza, în Adevărul, Anul XXI, nr. 6968, 27 Ianuarie 1909, p. 1).

Potrivit ziarului Adevărul, „În seara de 24 Ianuarie a avut loc în marea sală de recepție a Palatului Regal un prînz dat de M. S. Regele”, la care au luat parte membrii Familiei Regale, autoritățile guvernamentale de la acea vreme, foști miniștri, președinții corpurilor legiuitoare etc. Printre cei prezenți la banchet, la dreapta suveranului s-a aflat cumnatul fostului domn al țării, Theodor Rosetti, fratele Doamnei Elena Cuza, cel care s-a bucurat de o strălucită carieră politică în timpul domniei Regelui Carol I. De asemenea, trebuie amintit faptul că, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, între Familia Regală a României și Principesa Unirii a existat o relație cordială bazată pe respect reciproc (Mihaela-Cristina Verzea, Elena Cuza. Doamna Unirii (1825-1909). Catalog de expoziție, Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamț, 2019, p. 16). La banchetul din 24 ianuarie 1909, suveranul a rostit următorul discurs: 

După vechile datini, Domnitorii chemau împrejurul lor, atît în vremurile de grele încercări, cît și în zilele de sărbători, pe fruntașii Țărei în mare Sfat.

Credincios acestei frumoase tradiții, am dorit să sărbătorim astăzi al 50-lea aniversar al Unirei, în mijlocul bărbaților de Stat cari au conlucrat cu Mine la ridicarea și întărirea Romîniei.

 […] 

Într’adevăr, fără unire n’ar fi fost cu putință alegerea Mea ca Domn și împlinirea celei lalte dorinți de a întemeia o dinastie, chezășie puternică a statorniciei. Prin unire am câștigat tăria trebuincioasă pentru a cuceri pe câmpul de luptă Neatîrnarea și Coroana unui regat liber, și tot prin unire a dobîndit Țara puteri și mijloace nouă pentru treptata și sănătoasa propășire a vieții naționale. În sfârșit unirea a dat României deplina ființă de Stat și vaza de care se bucură în fața lumei.

Suntem dar datori a sărbători aniversarea celor 50 de ani ai Unirei cu toată dragostea și cinstea, și a ne îndrepta gîndurile cu adîncă recunoștință, atît către luptătorii unirei, cît și către Acela care a fost sortit să fie alesul țărilor surori, […].

[…]

Bucuria Mea însă ar fi fost cu mult mai mare dacă numărul reprezentanților acestei generații care a făurit sau a fost martoră la renașterea României, n’ar fi fost așa de redus, și dacă din mijlocul lor n’ar lipsi tocmai acel bărbat care, timp de peste 50 de ani, a fost muncitor neobosit pentru binele țărei. Ei se pot mîndri de opera lor, iar noi le aducem cinstea noastră. […]” (Cuvîntul Regal, în Voința Națională, ziar național-liberal, Anul XXVI, nr. 7080, 27 Ianuarie/ 9 Februarie 1909, p. 1). 

Putem spune că expozeul s-a caracterizat prin diplomație, fiind demn de cel care și-a asumat dificila misiune de a conduce Principatele Române Unite, cu toate că ceea ce a surprins pe mulți a fost un aspect ce nu putea trece neobservat, numele fostului domnitor nu a fost rostit de suveranul țării: „Regele […] a vorbit de domnia lui Cuza – cu toate că sʼa ferit săʼi pomenească numele ceea ce e cam isbitor” (Ce a spus regele despre Unire și Cuza, în Adevărul, Anul XXI, nr. 6968, 27 Ianuarie 1909, p. 1). De asemenea, tot fără a-i pronunța numele, primul rege al României a făcut trimitere și la Dimitrie Sturdza, cel care, în timpul domniei lui Carol I, a devenit un devotat om politic al Palatului Regal. Astfel, prin intermediul discursul rostit, suveranul a încercat să îi mulțumească și pe nostalgicii epocii lui Alexandru Ioan Cuza, dar și pe liberalul cunoscut pentru adversitatea pe care a avut-o față de Domnul Unirii. 

Puțini știu că expozeul aniversar rostit de regele Carol I, la acel prânz a fost scris de eruditul nemțean G. T. Kirileanu, cel care din 1906 a primit conducerea Bibliotecii Regale. Bucurându-se de aprecierea primului suveran al țării, în anul celebrării semicentenarului Unirii Principatelor Române, bibliotecarul Palatului a primit „cea mai neașteptată și grea însărcinare”, „aceea de a pregăti unele din cuvântările Regelui, pe care mai înainte le alcătuia secretarul particular Louis Basset”. În jurnalul său, cărturarul ne dezvăluie că „Întâia oară am fost pus la încercare cu ocazia aniversării a 50 de ani de la Unirea Principatelor, pentru cuvântarea rostită de Carol I la prânzul dat în ziua de 24 Ianuar 1909” (G. T. Kirileanu, Martor la istoria României (1872-1960). Jurnal și epistolar, vol. I: 1872-1914, Ediție îngrijită, cuvânt înainte, note și indice de Constantin Bostan, Editura Rao, București, 2019, p. 153, 154).

La începutul anului în care se celebra jumătate de secol de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, fosta Primă Doamnă a României a primit în locuința sa modestă de pe strada Ștefan cel Mare, din Piatra-Neamț, vizita jurnalistului Vespasian Pella („Publicistul ieșan d-nul Vespasian I. Pella a avut zilele acestea la Piatra-Neamțu o convorbire cu fosta Doamnă a României, Elena Cuza. D-sa a cerut și a obținut această convorbire în ajunul aniversărei semicentenare a Unirii, prin intervenția d-lui Bacalu, proprietarul casei din strada Ștefan cel Mare, în care șede azi cu chirie” – O convorbire cu Elena Cuza, în Gazeta Transilvaniei, Anul LXXII, nr. 22, 29 Ianuarie (11 Februarie) 1909, p. 1). În urma interviului pe care Principesa Elena Cuza l-a acordat, a fost editată o broșură cu titlul „Convorbire cu M. Sa Doamna Elena Cuza. Cum a fost întronat și detronat Cuza. Rolul domnului Dimitrie A. Sturdza. Împroprietărirea țăranilor, cauza detronărei”, aceasta urmând să fie pusă în vânzare pe data de 29 ianuarie 1909, potrivit anunțului de pe prima pagină a ziarului Adevărul, numărul de miercuri, 28 ianuarie 1909: „Poimîine Jouĭ 29 Ianuarie 1909 se va pune în vînzare broșura: Interviewul cu M. Sa Doamna Elena Cuza de Vesp. Pella”. 

Mai aflăm că un exemplar se vindea cu 25 de bani, iar sumele rezultate făceau obiectul finanțării românilor din Transilvania, dar mai ales a monumentului ce urma să fie edificat la Iași, în cinstea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (Adevărul, Anul XXI, nr. 6969, 28 Ianuarie 1909, p. 1). 

Din conținutul lucrării tipărite, de o incontestabilă valoare documentară, aflăm despre cele întâmplate în seara de 3 spre 4 ianuarie, acasă la Costache Rolla, acolo unde funcționa și Muzeul de Istorie Naturală (Cabinetul Elefantului) și unde unioniștii s-au adunat pentru a se pune de acord asupra unui singur candidat la domnia Moldovei. „– Propunerea [lui Cuza] a căzut asupra Adunării ca ceva providential; ea a fost primită și semnată de toți, iar a doua zi, la 5 ianuarie, votată nu numai de naționali, ci și de partizanii sturdzeștilor, așa că a întrunit unanimitatea voturilor adunărei. […]

 – După 19 zile s-a făcut și alegerea în București, cam tot la fel cu cea din Iași, și astfel s-a săvârșit în persoana sa Unirea celor 2 țări” (Fragment extras din broșura Convorbire cu M. Sa Doamna Elena Cuza, în Mihaela-Cristina Verzea, op. cit., p. 33).

Chiar dacă a trăit mai mult în umbra Domnitorului Principatelor Române unite, la început de secol XX, Principesa Elena Cuza rămânea întruchiparea Epocii Unirii. Potrivit Luciei Borș, autoarea primei monografii consacrată consoartei lui Alexandru Ioan Cuza, pe data de 24 ianuarie 1909, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la așezarea temeliei pe care se va edifica România Întregită, cea care a fost Prima Doamnă a României a fost vizitată de Nicolae Iorga, însoțit de o delegație a Ligii Culturale din Iași (Lucia Borș, Doamna Elena Cuza, Ediția III revăzută, Editura Naționala-Ciornei, București,  p. 337), iar respectul de care s-a bucurat din partea Familiei Regale rezultă din telegrama pe care Regele Carol I și Regina Elisabeta au trimis-o la Piatra-Neamț: 

Măriei Sale Principesei Elena Cuza

P.-Neamț

Cu prilejul jubileului de 50 ani ai Unirei, pe care-l sărbătorim cu Țara întreagă, gândurile noastre se îndreaptă cu dragoste către soția lui Alexandru Ion I., căreia aducem omagiul venerațiunei și afecțiunei noastre”. (Gazeta Transilvaniei, Anul LXXII, nr. 23, 30 Ianuarie (12 Februarie) 1909, Brașov, p. 5)

Răspunsul Principesei Elena Cuza a fost următorul:

Majestăților Lor Regelui și Reginei României.

Profund recunoscătoare Majestăților Voastre, Viu cu sufletul plin de recunoștință a Vă aduce mulțumirile mele”. (Gazeta Transilvaniei, Anul LXXII, nr. 23, 30 Ianuarie (12 Februarie) 1909, Brașov, p. 5)

La doar câteva luni de la evenimentul ce i-a adus mângâiere, prin cinstirea memoriei soțului ei, Doamna Elena Cuza s-a stins din viață pe data de 2 aprilie 1909, trecerea ei în eternitate fiind asemenea modului în care a trăit, discretă și modestă. Chiar dacă în sfera privată, cuplul Alexandru Ioan Cuza – Elena Cuza a întâmpinat destule momente tensionate, ca urmare a caracterelor antagonice pe care le aveau, totuși, pe parcursul vieții cei doi au reușit să se completeze, astfel încât momentele de vulnerabilitate ale domnitorului au fost contracarate prin curaj, energie și hotărâre de către loiala sa soție. Pe plan politic, Alexandru Ioan Cuza a adoptat măsuri care au consolidat Statul Român Modern, pregătindu-l pentru următoarea etapă, cea a aducerii unui prinț străin la conducerea României, iar pe plan social, activitatea caritabilă a Doamnei Unirii a fost dusă mai departe, în anii care au urmat, de către suveranele pe care ţara noastră le-a avut.

Renata-Gabriela Buzău (Complexul Muzeal National Neamț)

Articolul anterior

Duminică neagră pe şoselele din Neamţ! Opt persoane au fost grav rănite!

Articolul următor

Bărbat din Bacău, reţinut de poliţişti pentru că ar fi violat o femeie din Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.