Un bărbat din Neamţ şi-a dat foc la locuinţă după care s-a înjunghiat în burtă

Un bărbat în vârstă de 62 ani, din Dochia, şi-a dat foc, joi, la casă după care s-a înjunghiat în burtă.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

„Incendiul se manifesta în toate cele trei camere ale locuinței, în focare distincte. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Proprietarul locuinței, un bărbat de 62 de ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM deoarece prezenta o plagă la nivelul abdomenului, ulterior fiind transportat la UPU Piatra Neamț. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată (folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice.

Articolul Anterior

Prefectul Adrian Niţă a rezolvat criza de la Căminul pentru persoane vârstnice Roznov

Articolul Următor

Piatra-Neamţ va avea parte de un management adaptiv al traficului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite