ISSN 2457 - 3973

Un individ din Piatra-Neamț și-a snopit în bătaie tatăl, l-a amenințat cu moartea și că dă foc locuinței!

Polițiștii din Piatra Neamț au fost sesizați, joi dimineață, de către o persoană, cu privire la un conflict între două persoane.Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 44 de ani, din Piatra Neamț, ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său, un bărbat de 71 de ani.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat faptul că există risc imminent, astfel fiind emis ordin de protecție provizoriu.

Ulterior, în jurul orei 18.30, polițiștii au fost sesizați de către bărbatul de 71 de ani, cu privire la faptul că fiul său nu a respectat măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu, cel din urmă deplasându-se la domiciliul tatălui său, unde i-ar fi adresat amenințări cu moartea și că îi va da foc la locuință.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Articolul anterior

Trupul bărbatului înecat în Siret a fost găsit la 5 kilometri de locul tragediei! Pusese pariu că trece râul înot!

Articolul următor

Viceprimarul Bogdan Gavrilescu: ”Somez public conducerea Colegiului de Transporturi să predea poligonul Primăriei pentru reabilitare!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *