Incursiune în istoria mai nouă a Festivalul „Florile Ceahlăului”
Un accident rutier care putea avea urmări tragice s-a produs, miercuri seară, lângă Târgu-Neamț.
Un TIR scăpat de sub control de șofer a ieșit de pe drumul național și s-a oprit intr-o casă.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț, un echipaj cu ambulanță de la SAJ și voluntari din cadrul SVSU Vânători Neamț.
„În accident a fost implicat un TIR care a părăsit partea carosabilă, a lovit gardul și s-a oprit intr-o locuință. În urma impactului o țeavă de gaz a fost avariată. Conducatorul auto, un bărbat de 46 de ani, fost evaluat de către echipajul SAJ dar a refuzat transportul la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor până la sosirea unei echipe de la operatorul economic de distribuție a gazelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, locotenentul Irina Popa.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.