Ray’s Dance Piatra Neamț – 6 clasări pe podium la Transylvanian Grand Prix 2026
După vizita miniştrilor Dezvoltării Regionale şi Agriculturii, urmate de o şedinţă de Guvern la Piatra Neamţ (România – Republica Moldova), prezenţele oficialilor guvernamentali în Neamţ continuă. De această dată, va veni Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul Afacerilor, pentru a prezenta unul dintre cele mai importante programe de dezvoltare economică a actualului guvern. Este vorba de ”Start-Up Nation”, un program cu fonduri guvernamentale şi europene destinat tinerilor care doresc să dezvolte o afacere.
”În 2017, tinerii care vor sa-si deschida o afacere, au posibilitatea sa-si duca la bun sfarsit proiectul, prin programul „Start-Up Nation”. Secretarul de Stat in Ministerul pentru Afaceri, Ilan Laufer, se va afla maine in judetul Neamt, la invitatia mea, pentru a sustine o sesiune de informare despre acest program. Bugetul pentru Programul „Start-Up Nation România” este de 400 de milioane de euro, bani care vor proveni atât din bugetul de stat, cât și din bugetul Uniunii Europene, prin acest program urmand a fi finanțate activitati de programare IT, producție, industrii creative, servicii și comerț. Va astept maine, incepand cu ora 10, la sala Calistrat Hogas a Consiliului Judetean Neamt, pentru a afla detalii in legatura cu acest program si cum pot fi accesate aceste fonduri”, le-a transmis, tinerilor, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene.
Prin Programul “Start-up Nation – Romania” se poate acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari.
Întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis în condițiile Programului “Start-up Nation – Romania” are şi obligația să facă dovada, la momentul depunerii cererii de decont, a angajării, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă întreagă, a minim 2 salariați, precum şi obligația menținerii celor două locuri de muncă pentru cel puţin 3 ani, începând cu anul următor plății ajutorului de minimis.









