Zeci de pietreni au venit în ştrandul municipal din Piatra-Neamţ încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă. Majoritatea acestora sunt tineri care vor să se bronzeze şi să facă baie în bazine.
Spre orele după-amiezii, în ştrand sunt aşteptate şi persoanele trecute de prima tinereţe care doresc să se plimbe sau să stea la una dintre terasele din interior.
Chiar dacă situaţia administrării rămâne incertă, fiind tot mai multe voci care vorbesc despre posibilitatea anulării rezultatului licitaţiei de săptămâna trecută, activitatea în ştrand decurge normal. Reprezentanţii ”Perla Invest” continuă să opereze obiectivul până când va exista un contract cert prin care administrarea trece în altă zonă.
De reţinut şi faptul că indiferent de administratorul ştrandului, tarifele sunt stabilite prin hotărâre de consiliu local. Nu şi operatorii care derulează diversele afaceri în interiorul ştrandului şi care pot pleca sau veni după cum stabileşte administratorul.
Cât priveşte tarifele, prețurile pentru accesul în ștrand au scăzut faţă de anul trecut, potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local, de la 3 lei la 1 leu – preț unic.
Totodată, accesul la bazine este taxat cu 12 lei (șezlong inclus) și 17 lei la zona VIP.