Ray’s Dance Piatra Neamț – 6 clasări pe podium la Transylvanian Grand Prix 2026
Liderii UNPR Neamț și-au prezentat, miercuri, vârfurile de lance pentru alegerile din 5 iunie. Nu a mai fost nici o surpriză candidatura Aureliei Simionică la funcția de primar în contextul ultimelor decizii politice luate de aceasta. Odată cu înscrierea în UNPR, Aurelia Simionică a primit și funcția de președinte interimar al filialei municipale.
Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, în contextul viitoarelor negocieri pentru majoritățile din legislativ, este susținut Daniel Vasiliu Macovei, actualul vicepreședinte al CJ Neamț.
Astfel, binomul cu care iese UNPR Neamț la alegerile locale este Aurelia Simionică (Primărie) – Daniel Vasiliu Macovei (Consiliul Județean).
”Din punct de vedere al crezului meu, al formaţiunii în care am activat, UNPR este cea mai potrivită alegere. Sper să fiu un plus valoare pentru UNPR. Militez pentru dialog, prin construcţie am tentă naţionalistă şi progresistă. Sper să avem rezultate pe măsură şi la Piatra Neamţ şi în judeţ. Mai sunt câțitva colegi din PSD care au venit alături de mine. Ușile noastre sunt deschise și cine nu se mai regăsește în orice partid, îi adresez invitația să vină alături de noi”, a declarat Aurelia Simionică.










4 Comments
Ata fata???Alta viata???
Alt inceput pentru cineva care a fost sfatuit sa faca un pas inapoi, ca sa lase locul unei doamne portocalii. Bravo psd-istilor! Mai vorbiti de traseisti!
Adevarul e ca in partidul asta se terminasera oamenii capabili (pe care au avut grija sa-i indeparteze) si au APELat la partidele prietene.
BRAVO….BRAVO….BRAVO…..