Gospodărie incendiată intenţionat la Farcaşa. Fiul proprietarei este principalul suspect.
PSD Neamț se poate lăuda cu achiziții în ultima perioadă, dar a suferit și pierderi. Cum a decurs rocada în cadrul organizației, vedem în cele ce urmează. Membrii de partid și mai ales alegătorii vor decide dacă a fost bine sau nu. În final, rezultatul scrutinului din 5 iunie va dovedi dacă suflul nou din PSD Neamț a compensat electoral pierderile.
- Plasarea lui Jănel Iosub de nicăieri direct pe lista de consilieri din echipa lui Liviu Harbuz a fost unul dintre motivele pentru care Ioan Fiterău a părăsit PSD și implicit lista de candidați. Meciurile dintre Jănel Iosub (fost administrator de piață) și Ioan Fiterău (fost director al Companiei Municipale Urban) sunt de notorietate, deși au fost purtate de la paliere diferite. Diferența de calibru dintre cei doi a fost analizată diferit de cei care decid în partid. Însă, până la urmă, poate asta s-a și dorit, și anume forțarea lui Fiterău să plece considerându-se că experiența noului venit este net superioară iar capacitatea de a aduce voturi dă speranțe pentru alegeri.
- Desemnarea lui Ciprian Șerban (fost UNPR) ca și coordonator pe zona Roznov l-a făcut pe președintele executiv al PSD Neamț, Vlad Marcoci să ia o decizie previzibilă, cel puțin în ultima perioadă: demisia din partid, despre care se spune că se va concretiza zilele viitoare. Demisia din funcția de președinte executiv oricum este luată! Implicarea financiară și politică a echipei lui Marcoci în zona Roznov a fost una puternică în ultimii ani și cu rezultate electorale. Alții au considerat însă că Ciprian Șerban are o anvergură mult mai mare și trebuie să coordoneze politic zona.
Nominalizarea unor candidați pe lista de Consiliu Local la Piatra Neamț fără consultarea conducerii organizației municipale, implicit a președintei Aurelia Simionică, a determinat-o pe aceasta să demisioneze din partid. După 12 ani de PSD și 5 ani de conducere a filialei municipale, Aurelia Simionică a simțit că a devenit ”inutilă” pentru cei care conduc filiala. S-a simțit și a demisionat din partid însă asta nu înseamnă că a pus punct politicii. Detalii vor fi aflate zilele viitoare.
Cam acesta este primul episod al rocadei din PSD Neamț dar poate înoirea clasei politice din cadrul filialei va aduce un suflu nou și totodată un plus electoral pentru alegerile locale.
2 Commentarii
O schimbare binevenita, era timpul. Felicitari PSD pentru noua echipa propusa si succes Liviu Harbuz !
PSD unde e ? Felicitari daca nu e ! Cine pleaca cine vine ca eu tot ramin pe vine !
Stop vot –-> recomandare pentru toti alegatorii !!!!