ISSN 2457 - 3973

CONSTRUIM UN SPITAL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ NOU! L-AM PROMIS NEMȚENILOR ȘI NE ȚINEM DE CUVÂNT!

Noul Spital Județean de Urgență din Piatra Neamț poartă marca administrației PSD, începând de la Consiliul Județean Neamț și până la Guvernul României. Până la semnarea contractului de finanțare, proiectul a fost amânat și contestat chiar de către unii care acum își asumă meritele.

” În ciuda tuturor comentariilor celor care nici nu fac și nici nu tac, REALIZĂM această investiție majoră, în următorii ani: un spital județean de urgență nou în Neamț.  Istoria recentă a acesteia nu poate fi schimbată: sub conducerea PSD, Consiliul Județean a obținut finanțarea pentru un spital județean NOU și se ocupă de pregătirea terenului pe care se va realiza construcția”, a declarat Daniel Vasilică Harpa, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Contractul de finanțare a fost deja semnat la Piatra Neamț  în prezența premierului Marcel Ciolacu, fapt care arată un interes crescut pentru realizarea acestui obiectiv atât de așteptat de nemțeni.

 

”Ca președinte al Consiliului Județean Neamț, voi continua să susțin și să fac tot ce este posibil ca noul spital județean să fie construit! În acest demers, voi avea alături oameni pricepuți și de bună credință, care mă vor ajuta să finalizez acest proiect aflat acum în faza de licitație pentru proiectare și execuție”, a adăugat Daniel Harpa. 

Proiectul prevede construirea a trei corpuri de clădire, cu o capacitate totală de 520 de paturi de spitalizare continuă și 46 de paturi pentru spitalizare de zi, toate integrate într-un sistem de digitalizare.

Secțiile externe includ Boli Infecțioase (43 de paturi), Oncologie (40 de paturi), Psihiatrie (65 de paturi) și Îngrijiri Paliative (12) paturi) pentru a asigra îngrijiri de înaltă calitate și compasiune pacienților.

”Am dovedit că timp de 12 ani, în calitate de primar al orașului Târgu-Neamț, am făcut din sănătate o PRIORITATE. Pentru sănătate merită să lupți, iar eu, ca președinte al Consiliului Județean Neamț, o voi face! Noul Spital Județean de Urgență, proiectul ACTUL MEDICAL LA UN PAS DISTANȚĂ, proiectul SISTEM MEDICAL MODERN ȘI INTEGRAT, sunt primele priorități”, a precizat Daniel Vasilică Harpa.

 

Material comandat de organizația PSD Neamț. Cod mandatar financiar 21240002

 

Articolul anterior

George Lazăr (PNL Neamţ): Piatra-Neamţ va redeveni “Perla Moldovei”

Articolul următor

Arta și cultura, mai aproape de locuitorii din Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *