ISSN 2457 - 3973

Declarație șoc a președintelui CJ Neamț: ”Slugile lui Lazăr au protestat la Spitalul Județean”

Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț a avut o declarație șoc cu privire la cei care au protestat, astăzi, față de o eventuală demitere a managerului Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

”Am auzit că au fost 30-40 de persoane care s-au adunat acolo, la biroul managerului. Au venit slugile lui, oameni proaspăt angajați, cine altcineva să vină….”, a declarat Emilia Arcan în emisiunea ”ADEVĂR sau PROVOCARE” care va fi difuzată, vineri seara, de la ora 20.00, pe postul TVM.

Președintele CJ Neamț susține că nu a renunțat la decizia de a schimba managerul unității sanitare.

”Sunt și lucruri bune pe care le-a făcut ca manager, nu putem spune că nu e așa. Dar este inadmisibil să ai la dispoziție 74 de miliarde de lei și să nu îi cheltuiești. Și acei bani s-au pierdut. Iar asta nu e singura problemă. S-a trimis la plată spre CJ Neamț o factură de 5,5 miliarde lei vechi, care a fost și plătită, pentru o lucrare care nu are autorizație de construcție. Poate se autosesizează și institțiile statului dacă citesc aceste rânduri. Oricum, luni va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație a Spitalului care va prezenta după aceea un raport și o propunere în ceea ce privește situația managerului. Sunt convinsă că vor păstra aceeași propunere, de demitere a managerului pentru că există suficiente motive”, a declarat Emilia Arcan.

Circa 40 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț (dintre cei aproape 1.800 angajați) au protestat astăzi, câteva ore, pentru a-l susține în continuare pe dr Ioan Lazăr ca manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

 

Articolul anterior

Puiu Mironescu – 15 ani de închisoare! Decizia este definitivă!

Articolul următor

Primăria ia măsuri pentru îmbunătățirea serviciului de colectare a deșeurilor din Piatra Neamț

3 Commentarii

  • Stimata doamna ARCAN asa numitele,, slugi” sunt medici de renume al S.J.U. care fac cinste acestui oras asistenti medicali si personal auxiliar nu slugi ! Chiar daca a-ti spus ca dezbracati hainele de ,,doamna ”nu le dezbracati de tot ca nu da bine la functia dumneavoastra ! Noi ne dorim si i-l sustinem in continuare pe pe cel care a fost la cirma spitalului in ultimii ani si care a lasat ceva bun in urma ! VA MULTUMIM !

  • Care ar fi acei medici de renume care au iesit la aceata greva de sustinere? Cum puteti sustine unul care nu a fost in stare nici sa cheltuie banii alocati, dar care s-a plans tot timpul cand ii faceam referate de necesitate de pe sectie cum ca nu sunt bani? Sau erau bani doar pentru firmele prietene cu care a capusat spitalul? Ori poate cei aproximativ 50 de oameni care au protestat sunt ok cu plata cursurilor pe bani frumosi, cu achizitiile directe de la firme fantoma, cu plata parcarii la spital la pret de parcare de hotel de 5 stele in Poiana Brasov, etc.
    Daca tot il plangeti atata, de ce nu mergeti la cabinetul lui privat, acolo unde nu si-a incetat niciodata activitatea in ciuda legilor in vigoare…

  • Doamna Arcan a spus o prostie, dar e la nivelul intelectual al ei si al sefului ei, Arsene.Cred ca dl. doctor „Radu” are multa dreptate in ce spune, dar de ce domnia -sa si altii ca el nu au iesit sa spuna lucrurile astea mai hotarat ,chiar public!La SJN este demult o administrare bazata pe clanuri , de genul eu nu ma bag , tu nu ma deranja.Sefii de sectie sunt un fel de baroni care , in functie de imprejurari , sunt sau nu favoriti ai marelui suveran.Pana nu va veni o conducere din afara gastilor , orice pacient va fi in pericol de moarte in spital!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular