ISSN 2457 - 3973

Descinderi în Neamţ la un tânăr care vindea gadgeturi falsificate

Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău, împreună cu cei de investigații criminale, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziții pe raza municipiului Bacău şi două pe raza municipiului Roman – judeţul Neamţ, la imobilele folosite de un tânăr în vârstă de 18 ani.

Dosarul priveşte săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

„În fapt, tânărul ar fi oferit spre vânzare diferite gadgeturi ce poartă însemnele unei mărci cunoscute, produse pe care acesta le-ar fi prezentat ca fiind originale, însă produsele nu respectă cerinţele tehnice şi estetice ale unui produs original existând suspiciunea de a fi contrafăcute, inducând în acest sens în eroare persoanele care achiziţionează produsele în cauză. Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost identificate mijloace materiale de probă”, au precizat anchetatorii.

Polițiștii au pus în executare şi un mandat de aducere la sediul I.P.J Bacău a persoanei în cauză, pentru audieri.

Articolul anterior

Percheziții în Neamț, într-un dosar cu un prejudiciu de un milion de euro

Articolul următor

Ciprian Şerban (vicepreşedinte Camera Deputaţilor): „Măsuri PSD pentru sprijinirea salariaților cu venituri mici”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular