ISSN 2457 - 3973

Mall-ul de la piață, gaura neagră de 4 milioane de euro!

Pornită ca o parcare supra-etajată de administrația Rotaru și transformată în mall de administrația Ștefan, clădirea de peste Cuejdi a sfârșit prin a fi o clădire căutată doar pentru buletine, permise și înmatriculări. Cei care ajung aici pentru a-și rezolva aceste acte au de trecut însă mai multe bariere până a ajunge la cea a birocrației funcționărești.

Scările rulante nu mai funcționează de multă vreme și oricum, când funcționau, mergeau după principiul ”un etaj – da, două – nu!”. Explicația, pe cât de simplă pe atât de halucinantă: dacă merg scările rulante la toate etajele, clădirea intră în trepidații de zici că este cutremur”.

Despre aer condiționat nici nu se pune problema pentru că, deși sistemul există, funcționarea lui ar duce la crearea unei atmosfere de concert veritabi cu fum! Nemțenii care vin la Mall Forum Center, dar mai ales cei care lucrează aici își blestemă fiecare zi de vară caniculară. mall 2

Dincolo de aceste aspecte administrative, problema cea mai mare a clădirii este eficientizarea costurilor. Cum mai bine de jumătate din suprafață este acordată gratuită (prin lege) către diversele servicii publice sau (prin HCL) către diverse asociații și organizații, clădirea abia dacă scoate ceva bani din chirii cât să își plătească, eventual, cheltuielile de funcționare.

Din 2007, când a fost deschisă și dată în administrarea Urban S.A., și până anul trecut, redevența care trebuia plătită de Urban către Primăria Piatra Neamț era uriașă în raport cu veniturile: 90 la sută din tot ce încasează. Procentul este unul mai mult decât generos pentru bugetul local și descurajant pentru orice firmă care și-ar fi dorit administrarea clădirii. Dar 90 la sută din nimic îți lasă un 10 la sută cu care nici lumina nu plătești. Așa că Urban nu a plătit redevența cu anii ca să poată plăti, de la salarii generoase la cheltuieli de funcționare. Și s-au adunat datorii de 16 milioane de lei. Mai exact, datoria pentru plata redevenței este de 8 milioane de lei iar penalitățile încă pe atât. Abia anul trecut s-a deșteptat cineva care să propună scăderea redevenței la un procent normal și plătibil, de 10 la sută.

De două săptămâni, Mall Forum Center a trecut din administrarea Urban în administrarea Locativ din mai multe motive. Se vorbește chiar și de o curățare a datoriei de 16 milioane însă consilierilor le este teamă să aprobe o majorare de capital la Urban fix cu această sumă. Pe de altă parte, Locativ are misiunea să reînvie o clădire moartă încă de la naștere. Greu de crezut că se va putea întâmpla așa ceva cu actualele chirii și chiriași.

 

Articolul anterior

Presiune maximă la Apaserv!

Articolul următor

Condiții extreme pe Ceahlău: urși, vipere și viespi-gigant!

3 Commentarii

  • iata performantele administratiei stefan.se vede clar viziunea lui stefan de habarnist.unde ii sunt laudatorii jupanului sau stefan cel tare cum ii placea sa se autointituleze.persoanele de buna c redinta si realiste care au incercat sa-i sugereze ca este bine sa ramana parcare,asa cum a fost proiectata si nu moll au fost indepartate din sistem..dar majoritate din consiliul local care ii era o institutie slugarnica si mafiota prin continut au facut scut in jurul primarului.ori acest personaj avea in sange jefuirea banului public si stia ca o megainvestitie ii va aduce bani in buzunar.m-am saturat de analizele sterile facute de anumite institutii ale statului si lipsa fermitatii ca CEI VINOVATI SA PLATEASCA.nu este de ajuns fata palida a lui stefan ci raspunderea materiala pentru jaful facut.incolo multa gargara si luati de prosti.

  • Bineinteles ca suntem luati de prosti….Se oboseste careva dintre mintile luminate care ne „conduc”,sa faca dezbateri publice cand este vorba de mari investitii? Nu…
    Poate ca tzugulanul nemteam ar sti sa spuna ce nevoi are ptr a avea o viata mai buna in acest oras…
    Cei vinovati sa plateasca….este un vis frumos… 😀
    La cat au adunat cand „administrau”,sigur au cu ce sa plateasca………pe cine trebuie si sa mai scape o data… 😉

  • Trebuie sa avem in vedere faptul ca avem acest imobil, ce facem cu el? Este greu sa rentabilizezi asemenea colos care a fost gandit prost inca de la „nastere”, problema este cum putem sa-l exploatam astfel incat „gaura” in bugetul local sa tinda spre zero. Solutia o cunoaste toata lumea, scadem cheltuielile si crestem veniturilor, teoretic asa este, dar practic? Cheltuielile sunt de doua feluri, fixe, care nu depind de numarul chiriasilor (asigurari, taxe si impozite, paza, administrare, etc.) si variabile, care sunt direct proportionale cu numarul chiriasilor (energie electrica si termica, apa, intretinere, etc.),de aici intelegem ca avand un grad de ocupare cat mai mare (institutiile si asociatiile, nu platesc chirie, dar platesc cheltuielile de intretinere si exploatare, inclusiv cele comune), scad cheltuielile care revin fiecarui utilizator (chirias sau nu), iar din incasarile din chirii, ideal ar fi sa fie cat mai mare (suma tuturor chiriilor) se achita cheltuielile fixe, cat de mult este posibil

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *