Percheziţii la susţinători ai mişcării legionare, în Neamţ, Bucureşti, Ilfov, Mureş, Timiş şi Sălaj
Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați România (USR) va fi prezent, vineri, în județul Neamț, pentru a susține candidații USR pentru alegerile parlamentare. Nicușor Dan se află într-un turneu electoral în județele Moldovei iar mâine se va întâlni cu electoratul din municipiile Piatra Neamț și Roman.
Acesta va susține și două conferințe de presă, la 14,30 la Piatra Neamț și la 17,30 la Roman.
“Pe 11 decembrie, românii vor avea ocazia să schimbe prin vot sistemul în punctele cheie ale politicii – Camera Senatorilor și Camera Deputaților. Si Neamțul ne-a dat un prim vot de încredere. Semnăturile strânse aici au însemnat mult pentru noi – Uniunea Salvați România se află anul acesta pe buletinele de vot, iar nemțenii au făcut acest lucru posibil. De aceea cred ca este absolut necesară o vizita din partea mea și în județul Neamț, pentru a le mulțumi direct locuitorilor din zonă pentru încrederea acordată de ei Uniunii Salvați Romania”, a declarat Nicușor Dan.
În urmă cu două luni și jumătate, în județul Neamț a venit și vicepreședintele USR, Clotilde Armand iar în urmă cu două săptămâni a fost prezent fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
Cine sunt capii de listă ai USR Neamț?
Într-un interviu acordat Agerpres, capii de listă ai USR Neamț – Ioan Ploscaru la Senat și Iulian Bulai la Camera Deputaților, au făcut un tablou al proiectelor de candidați.
Întrebările au fost:
1. Care sunt motivele pentru care partidul dumneavoastră v-a selectat pentru a ocupa această primă poziţie pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor / Senat?
2. În ce constă proiectul pe care îl oferiţi dumneavoastră alegătorilor? Care sunt, pe scurt, principalele priorităţi pe care vă propuneţi să le urmăriţi pe durata mandatului de parlamentar?
3. Care este părerea dumneavoastră despre votul pe listă de candidaţi? Care consideraţi că sunt avantajele şi dezavantajele acestui tip de vot comparativ cu cel uninominal?
Ioan Ploscaru, candidat USR Neamţ pentru Senat
1. Colegii de la USR Neamţ au decis prin vot ca eu să fiu pe prima poziţie a listei de candidaţi pentru Senat. Votul a fost secret şi votarea s-a făcut în baza unui proiect personal de candidatură care a fost distribuit (anterior votului) pe e-mailul fiecăruia dintre membrii de la USR Neamţ. După cum deja s-a făcut cunoscut public, Uniunea Salvaţi România (USR), are doar drept de veto faţă de propunerile filialelor USR judeţene.
2. În viziunea generală a USR, politizarea instituţiilor publice în ultimii 66 de ani ai istoriei României (cu trimitere în special la ultimii 26 de ani!) este răul care a stat la baza involuţiei constante a societăţii româneşti, involuţie socială şi economică; încet, încet ne transformăm într-o societate de asistaţi social, dependentă de bunăvoinţa şi de interesul partidelor aflate la guvernare. De ani buni trăim cu mâinile în buzunarele altora, trăim pe datorie, datorie care creşte de la an an şi care ne poate duce într-o singură direcţie-aceea a insolvenţei colective. USR doreşte să stimuleze cetăţenii competenţi şi oneşti să participe la reconstrucţia şi reconcilierea socială; să trecem de la ura dintre politic şi societate, la dialog şi participare. Odată stabilită atmosfera de dialog şi de participare în societate, se creează condiţiile optime pentru reconstruţie economică şi socială. USR, nu este un partid anti-partide sau anti-persoane din alte partide, USR este un partid anti-sistem; dorim să cultivăm politicieni, nu combinatori politici.
3. În orice caz, omul sfînţeşte locul. În condiţiile actuale ale societăţii româneşti, în condiţiile unei crize acute de leadership politic, partidele emergente pot face diferenţa şi pot schimba ceva in planul mentalităţii politice; deşi întodeauna omul sfînţeşte locul, în condiţiile date de astăzi, uniunea de oameni poate aduce primenirea clasei politice româneşti-candidaturile independente, deşi încărcate de intenţii şi sentimente bune se scufundă, într-un ocean de anonimat. Listele sunt propuse de partide; partidele noi vin cu candidaţi care nu au implicaţii în dosare penale-oameni care s-au săturat de eternele minciuni şi promisiuni electorale, oameni care au la bază o profesie întărită de experienţă. Ceea ce este de dorit?! Listele de candidaţi propuse de către partide, să fie liste de oameni cu caracter uninominal.
Iulian Bulai, candidat USR Neamţ la Camera Deputaţilor
1. Regula prin care s-au ales candidaţii USR a fost următoarea: toţi membrii au fost încurajaţi să îşi depună candidaturile la nivel intern, prezentând următoarele documente: CV, scrisoare de intenţie, declaraţie de avere şi declaraţie de interese. Toate dosarele de candidatură din cadrul USR Neamţ au fost trimise către toţi membrii Adunării Generale a USR Neamţ şi către Biroul Naţional al USR. Acesta din urmă a luat cunoştinţă de intenţia candidaţilor de a fi aleşi iar Adunarea Generală a filialei a ales candidaţii pentru listelele de candidaţi ale partidului. Aşa am procedat şi noi. Mi-am prezentat candidatura în plenul Adunării Judeţene şi am fost votat de majoritatea colegilor mei. De asemenea, tot Adunarea Generală USR Neamţ stabileşte şi ordinea pe liste a candidaţilor. Faptul că eu deschid lista pentru Camera Deputaţilor este un exemplu concret de încredere din partea colegilor.
2. Înainte de a vă prezenta priorităţile pe care le voi urmări pe durata mandatului de parlamentar, trebuie sa menţionez faptul că îmi asum programul politic al USR şi platforma program propusă de către experţii nostri. În ceea ce priveşte proiectul pe care vreau eu sa îl ofer alegătorilor, acesta este unul centrat pe propuneri realiste şi nu pe promisiuni populiste. Este un proiect centrat pe găsirea de soluţii pentru problemele acute ale românilor. Este un proiect ce se bazează pe susţinerea proiectelor cu un impact pozitiv pe termen lung, care să contribuie cu adevărat la ridicarea nivelului de trai în regiune şi în ţară.
Priorităţile mele sunt: Curăţenie generală în clasa politică; Eliminarea corupţiei din instituţiile medicale; Încurajarea noilor antreprenori români din ţară şi din străinătate; Susţinerea educaţiei de calitate; Incluziunea socială şi pe piaţa muncii a persoanelor vârstnice.
3. Personal felicit revenirea la votul pe liste pentru că acordă o şansă de câştig partidelor nou înfiinţate, mai ales cele relativ mici. Consider că nu este corect ca primul candidat care atinge pragul de 50 la sută să „ia totul”. Un posibil dezavantaj al votului pe listă îl constituie faptul că lista poate ascunde persoane certate cu legea, care vor să intre în parlament doar pentru că au avut norocul de a fi pe un loc eligibil.
Pe de altă parte, votul pe listă este un avantaj pentru candidaţii competenţi din punct de vedere profesional, dar lipsiţi de notorietate pe plan local. Ei pot câştiga doar datorită scorului naţional obţinut de partidul lor. În momentul de faţă, eu cred că votul pe liste de candidaţi aduce un plus de democraţie. Bineînţeles, acest tip de vot ar trebui să responsabilizeze partidele în ceea ce priveşte procedura lor internă de selectare a candidaţilor.
3 Commentarii
cine este usr?ce fel de politica face?cine este ploscaru si de unde a aparut?dar bulai?totusi este o mare aventura politica sa apai din neant si sa spui ca esti antisistem.ce sistem ,ala descris de basescu.?nu pot aprecia favorabil aventurile politice.unul zice ca e vlad tepes altul ca reprezinta occidentul.dar pe noi romanii traditionali si de buna credinta cine ne reprezinta?
Atunci când cineva\ceva nu ne este cunoscut , putem face efortul de a ne informa. Nimeni nu vine din neant. Și simplii cetățeni au locul și rolul lor în societate. De aceea, într-o democrație, oricine poate candida. Nimeni nu ne obligă să – i votăm pe cei de la USR , dar a spune că au candidați care vin din neant sau , și mai grav , că aceștia sunt niște aventurieri , reprezintă afirmații hazardate. Pe mine mă cunosc câteva mii de oameni cărora le-am fost profesor. Pentru cei care nu mă cunosc, eu nu exist ?! Pe Iulian Bulai îl cunosc eu și încă mulți alții. A fost unul dintre cei mai buni și mai serioși elevi pe care i – am avut în cariera mea .
Desi am 70 de ani ,desi nu-i cunosc pe candidatii USR Neamt ,eu ii voi vota pt. ca am incredere in Nicusor Dan si in tinerii de care s-a inconjurat. Pe 10 dintre ei i-am vazut si auzit intr-o emisiune la Rares Bogdan si mi-au placut toti. Sunt convinsa ca , daca noi romanii am miza pe tinerii studiosi si entuziasti ,care au deja o profesie onorabila si au demonstrat ca sunt capabili si integri ,avem o sansa.Daca nu, vom ramane in mocirla actuala ,iar tinerii destepti si cinstiti vor continua sa plece in cele patru zari, sa munceasca pt. altii. Romani, nu va lasati pacaliti de propaganda mincinoasa a celor platiti sa-i improaste cu noroi pe tinerii USR ! Doamne ajuta !