ISSN 2457 - 3973

PSD Neamţ şi-a prezentat candidaţii desemnaţi de societatea civilă în campania ”PSD îţi dă puterea”

Deputatul Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ şi candidaţii la funcţia de primar de la Piatra Neamţ (Liviu Harbuz), Roman (Gheorghe Oprea) şi Tîrgu Neamţ (Daniel Harpa) au prezentat candidaţii la funcţia de consilier local desemnaţi de societatea civilă.

Proiectul ”PSD îţi dă puterea” a fost un proiect pilot al organizaţiei PSD Neamţ, preluat apoi, prin decizia Comitetului Naţional Executiv al PSD de toate organizaţiile. Societatea civilă a fost invitată să desemneze, din rândurile ei, viitorii candidaţi la funcţiile de consilier local la Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.

Pe baza mai multor selecţii, conducerea PSD Neamţ i-a prezentat pe cei 15 candidaţi desemnaţi de societatea civilă, câte 5 la Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ

”Sunt fericit că proiectul pe care noi, cei din PSD Neamţ, l-am implementat a avut succes. Sunt cinci oameni pe care socieatea civilă i-a propus pe listele de consilieri locali la Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ. Aceşti oameni vin cu altă abordare a modului de a face politică şi cu un alt suflu. Am înţeles vocea comunităţii şi am încercat să schimbăm modul de abordare de a face politică. Dacă partidele prezentau o listă comunităţii, noi am venit cu un proiect ca aceşti candidaţi să fie propuşi de comunitate. Le mulţumesc tuturor celor care au ales să vină în marea familie a PSD şi pentru modul în care se vor implica în comunităţile lor. Peste patru ani, când vor trage linie peste mandatele de consilieri locali, vor avea satisfacţia că au contribuit la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Mă bucur că la Neamţ am demarat acest proiect pilot şi colegii din ţară au preluat acest proiect”, a declarat deputatul Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ.

Echipa lui Liviu Harbuz (Piatra Neamţ)piatra neamt

”La nivelul judeţului Neamţ, PSD a reuşit să implementeze acest proiect într-o legătură directă cu societatea civilă. Acest program întăreşte actul administrativ şi este o şansă pentru profesionişti de a fi reprezentaţi în Consiliul Local. Cele cinci propuneri la Piatra Neamţ sunt repere profesionale, oameni cu un CV puternic. Pentru zona de cultură este Ciprian Istrate, în zona sănătăţii este doctorul Tudor Sălăvăstru, în zona administraţie-investiţie este inginerul Adrian Ciubotariu, Mihaela Târşu este pentru zona social şi Radu Secuiu, cu experienţă în securitatea cetăţenilor. Aceştia sunt cei cinci magnifici care sunt alături de mine pentru echipa care va merge la Consiliul Local Piatra Neamţ. Şi ceilalţi colegi au simţit că vine un suflu proaspăt şi s-au integrat în echipă”, a declarat deputatul Liviu Harbuz, candidatul la funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ.

Echipa lui Gheorghe Oprea (Roman)candidati Roman

”M-a surprins în mod plăcut deschiderea acestui partid pentru tot ceea ce înseamnă nou iar eu sunt un astfel de exponent al partidului. Au fost cooptate mai multe personalităţi şi asta arată o deschidere totală a PSD către populaţie. Nu am mai văzut în ultimii 25 de ani o deschidere a unui partid către oameni, către societatea civilă. Am avut mai multe propuneri dintre care am selectat circa 25 de candidaţi iar în final, după un filtru amănunţit, am ales cele mai potrivite persoane în momentul de faţă. Sunt oameni din toate domeniile. Îmi doresc ca aceşti colegi ai mei să fie foarte activi în consiliul local şi să înţeleagă rolul consilierului local, cel care duce în spate soarta unei comunităţi. Doamna Iliana Năstase, jurist pe domeniul social, doamna învăţătoare Irimia, arhitectul Daniel Vasiliu, profesorul Radu Curpăn şi juristul Bogdan Ursu sunt în echipa mea”, a spus Gheorghe Oprea, candidat la funcţia de primar al municipiului Roman.

De remarcat că Gheorghe Oprea abia s-a înscris în PSD şi nu a mai fost membrul niciunui partid politic.

Echipa lui Daniel Harpa (Tîrgu Neamţ)targu neamt

”Este un proiect care pe mine personal şi pe locuitorii din Târgu Neamţ ne-a suprins plăcut. Judeţul Neamţ avea nevoie de acest proiect şi sunt bucuros că fac parte din această echipă care vine în sprijinul cetăţeanului. Dăm posibilitatea locuitorilor din Tîrgu Neamţ să îşi aleagă viitorii consilieri locali. Am rămas plăcut impresionat de numărul mare de cetăţeni care s-au implicat în acest proiect. Am mare încredere în cei cinci candidaţi desemnaţi de societatea civilă. Dar lista noastră este în totalitate doar prin consultarea cu cetăţenii din Tîrgu Neamţ. Vom face tot posibilul să schimbăm mentalitatea şi să convingem cetăţenii că suntem în sprijinul lor. Avem patru doamne în top: Monica Niţă, profesorul de limba română la Colegiul ”Ştefan cel Mare”, profesorul de limba engleză, doamna Amarinei, arhitectul peisagist Ana Vasiliu, doamna profesoară Giorsac şi economistul Ionică Ruxăndrescu”, a declarat Daniel Harpa, primarul oraşului Tîrgu Neamţ.

 

Articolul anterior

EXCLUSIV Vlad Marcoci, candidat PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ?!

Articolul următor

Aurelia Simionică va candida la Primăria Piatra Neamț din partea UNPR! (surse)

11 Commentarii

  • Mult succes in continuare!

  • Un proiect cu o finalitate așteptată! Felicitări tuturor candidaților inscriși in cursa electorală!

  • Bun venit in echipa PSD. Mult succes.

  • Mult noroc in tot ceea ce faceti!

  • Mult succes !

  • Mult noroc pe mai departe !

  • Mult succes!

  • Bine ati venit in marea familie social democrata! Impreuna ,sub semnul solidaritatii si coeziunii sociale sa actionam pentru castigarea alegerilor locale!

  • Felicitări tuturor candidaților inscriși in cursa electorală! Mult succes!

  • Multumesc in primul rand pentru increderea acordata .De acum pornim la drum ,intalniri cu cetatenii,discutii ,implicarea intr-o campanie directa.Cred ca oamenii sunt interesati mai mult de fapte decat de vorbele iar in ceea ce ma priveste activitatea mea de aproape douazeci de ani de voluntariat in comunitate imi doresc sa conteze.

  • Mult succes tuturor social democratilor in campania care urmeaza.Sa faceti ceva elegant in comparatie cu ceilalti competitori pentru ca rautatile,marsaviile nu-si au locul….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular