Restructurările de la CJ Neamţ s-au transformat în … angajări de consilieri personali
Vineri a fost ultima zi în care cei interesați să participe la concursul pentru angajare din sursă externă pentru un post de agent la polițiile rurale din Neamț și-au putut depune dosarul preliminar. Potrivit biroului de presă al Poliției Neamț au fost înregistrate 924 de solicitări pentru cele 80 de posturi. De asemenea, pentru postul de la Răucești scos la concurs prin reîncadrare au fost depuse 8 solicitări.
În ceea ce privește cele 924 de solicitări pentru angajare din sursă externă, acestea au fost depuse expres pentru unul dintre cele 80 de posturi. Așadar apare concurența directă pe post și fiecare candidat știe exact câți sunt pe fiecare loc. Însă până la concursul propriu-zis sunt de trecut mai multe hopuri. Primul este acela de a completa dosarul cu fișele medicale, inclusiv examinarea de la Centrul Medical Județean care îi poate elimina din concurs pe oricare din cei 924 de solicitanți.
În acest week-end, Centrul Medical Județean Neamț va desfășura activități cu publicul între orele 09.00 – 19.00.
Cine trece peste examenul de la CMJ, are de completat la dosar o serie de documente ce urmează să fie analizate. Cine are dosarul complet și corect va susține teste psihologice eliminatorii la Piatra Neamț. Cine trece aceste teste va ajunge la concursul pe care IGPR îl organizează, pe 14 mai, la Câmpina. Aici sunt probe sportive, cu bareme impuse, și probe scrise.
Așadar, din cei 924 de nemțeni care au depus solicitări la Poliția Neamț, mulți s-ar putea ”pierde” pe drumul spre Câmpina.
Concurența cea mai mare, în acest moment, este pentru postul de la Făurei unde sunt depuse 25 de dosare. De asemenea, la Alexandru cel Bun sunt depuse 22 de dosare, în condițiile în care comuna este limitrofă municipiului Piatra Neamț și oricine poate face naveta.
La polul opus, postul din comuna Stănița este cel mai puțin atractiv fiind depuse doar 5 dosare.
Toate detaliile legate de dosare și concurs sunt publice și pe site-ul Poliției Neamț nt.politiaromana.ro