ISSN 2457 - 3973

Rămâne primar de Dămuc! Anton Covasan nu mai demisionează!

Anton Covasan s-a răzgândit şi nu mai demisionează din funcţia de primar al comunei Dămuc. După ce şi-a citit demisia, luni, în faţa consilierilor locali, Covasan a luat decizia de a-şi termina mandatul de primar. Cel mai probabil însă, acesta nu va mai candida în 2016, scârbit de modul în care se face politică judeţeană şi naţională de către toate partidele.

Nu ştim dacă noaptea a fost un sfetnic bun pentru primarul de Dămuc însă ceva sau cineva i-a schimbat decizia. Cine îl cunoaşte pe Anton Covasan ştie că este un om dintr-o bucată. Aprig, ca orice muntean, dar cu o inimă mare. A râs pentru comună în momentele de sărbătoare. A plâns pentru comună atunci când inundaţiile au distrus drumurile şi locuinţele.

Acum supărarea acestuia este cât se poate de justificată. Ani la rând toţi cei din conducerea judeţului şi a partidelor i-au promis că îi vor repartiza fonduri pentru a rezolva problema comunităţii iar cea mai mare problemă este cea a drumului judeţean de la Huisurez. Promisiuni deşarte, minciuni care au ajuns, prin intermediul primarului, la locuitorii comunei. Covasan nu a mai suportat şi a izbucnit din nou.

Luni acesta şi-a citit demisia în faţa tuturor consilierilor locali, în cadrul şedinţei. A spus că va depune demisia la secretarul comunei şi la Prefectura Neamţ.

”La Prefectură nu a ajuns nimic, nici o demisie”, a declarat prefectul Vlad Angheluţă.

”La secretarul comunei nu a fost depusă demisia. Sperăm nici să nu o depună pentru că ar fi o pierdere pentru comună. Vrem să continuăm în aceeaşi formulă, în aceeaşi echipă, până la sfârşitul actualului mandat. După aceea vom vedea”, a declarat pentru newsallert.ro Cătălin Chiţei, administratorul public al comunei Dămuc.

Marţi dimineaţă, primarul Anton Covasan a predat telefonul de serviciu şi a spus că pleacă la Piatra Neamţ. Nu a depus nicio demisie la nicio instituţie. Echipa a luat acest gest ca pe un semn pozitiv că nici nu va demisiona. De altfel, Anton Covasan a mai declarat odată că demisionează pentru că nu este sprijinit cu fonduri pentru localitate. În 2014 a demisionat din PDL şi s-a înscris în PSD cu speranţa că partidul de guvernare îl va ajuta dar s-a înşelat.

Articolul anterior

Cui îi pasă de demisia primarului de Dămuc?

Articolul următor

Liviu Harbuz: Reabilităm infrastructura de irigaţii!

Un comentariu

  • credeam ca avem de a face cu un muntean adevarat dar vad ca e corcitura.nici nevasta nu sa ameninta asa cu divortul si apoi hai ca te iert.din acest moment putem aprecia ca si covasan da damuc(covasan primarul) a devenit un papagal politic.pacat eu credeam ca e un barbat adevarat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *