ISSN 2457 - 3973

Un șofer băut a comis un accident la Girov și apoi a fugit

Un tânăr în vârstă de 23 ani a dat dovadă de maximă inconștiență și nu o dată ci de două ori. Prima dată pentru că s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și a doua oară pentru că a fugit de la locul accidentului deși doi prieteni aflați în mașină au fost răniți.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 22.40 pe DN 15D, în localitatea Girov, la intersecția cu dumul spre DJ 208G.

”Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Girov, conducea un autoturism pe DN 15D, din direcția de mers Roman-Piatra Neamt, ajungând la intersecția cu DJ 208G ar fi pătruns pe contrasens, acroșând lateral un autoturism oprit pe sensul opus de mers în intersecție pentru a vira stânga pe DJ 208 G. În urma impactului, tânărul de 23 de ani a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, rezultând rănirea a doi tineri de 18 și 23 de ani, aflați în autoturism. După producerea accidentului, conducătorul auto de 23 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție fiind identificat ulterior în timp ce se deplasa ca pieton spre domiciliu. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ pentru conducătoarea auto și pozitiv pentru tânăr , fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Neamț pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Articolul anterior

Parcare „țărănistă” la Piatra-Neamț

Articolul următor

”Sânge proaspăt” la 9 posturi de poliție din Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular